Handbalistele de la SCM Piteşti au început excelent noul sezon competiţional, obţinând în primele trei runde tot atâtea succese. În primul meci, argeşencele au învins în deplasare, cu 27-22, pe CSM Bucureşti II, în etapa următoare au dispus, pe teren propriu, cu 40-20, de CSU Târgovişte, pentru ca în runda de săptămâna trecută să se impună în deplasare, cu 27-24, în faţa formaţiei HC Activ Plopeni. În urma celor trei victorii, echipa pregătită de Paul Mihăilă şi Victor Neagu se află pe locul secund, la egalitate de puncte (nouă) cu formaţia de pe primul loc, CS Rapid Usl Metrou Bucureşti, şi cu gruparea clasată pe poziţia a treia, CSU Ştiinţa Bucureşti. În etapa următoare, SCM Piteşti va întâlni acasă pe CS Rapid Bucureşti, principala favorită la promovare din această serie. Confruntarea va avea loc pre 12 octombrie, în sala de sport a Universităţii Piteşti de pe stada Gheorghe Doja. Partida cu bucureştencele este un adevărat examen de maturitate pentru fetele de la SCM Piteşti, dacă ţinem cont de faptul că adversarele au retrogradat în această vară din prima ligă.
Monica CRISTEA