În monografia „FC Argeş – 45” scriam: „«Armeanu» a avut stea! Ca şi prietenii lui, colegii lui de echipă, Barbu şi Dobrin, care s-au gândit la el şi l-au propus în această calitate (n.n. – de antrenor)”.

Iniţial, n-am vrut să scriu despre el. M-am răzgândit din mai multe motive: prea uităm de cei care au muncit şi au creat ceva; prea se urcă unii pe umerii celor care au clădit succese trainice; iar, în cazul FC Argeş, prea mulţi profită că unii nu mai sunt (ca Dobrin şi Barbu, de exemplu) sau că s-au retras inventându-şi merite. Istoria, oricum, va fi deasupra tuturor subiectivismelor, funcţionând ca o arhivă din care n-ai cum să sustragi faptele…

Florin (Vasken) Halagian merită să nu-l dăm uitării! La FC Argeş au fost antrenori cu ştaif: C. Teaşcă, Titus Ozon, Bazil Marian şi alţii care, după „fondatorii” Ştefan Vasile şi Leonte Ianovschi, au lucrat, cu merite, pentru echipa alb-violetă. Niciunul n-are rezultatele lui Hala! Este cazul să repetăm aici: două titluri de campioană a României (’71-’72, ’78-’79), o dată vicecampioană (’77-’78) şi de trei ori locul III (’72-’73, ’79-’80, ’80-’81).

Îmi amintesc de primul meci ca principal. Se renunţase la Ozon şi se apela la Halagian, de la eşalonul tineret-rezerve. Venea Rapidul lui Tamango! Emoţii mari! A început cu victorie şi a încheiat campionatul cu acel fantastic 4-3 împotriva lui Dinamo, pe „Ştefan cel Mare” – acel meci „marca Dobrin”. Unul de neuitat.

Omul cu o carieră de 40 de ani în fotbal, cel cu 923 de prezenţe pe prima scenă fotbalistică (cele mai multe, ca antrenor, din fotbalul autohton) priveşte detaşat, acum, când a trecut în al 81-lea an al vieţii, fotbalul românesc. Şi mai zice câte una „marca Armeanu”: „Eu n-am laptop, ca mulţi antrenori din noua generaţie, dar am creier”.

Acest orgoliu are o bază! Dobrin a spus-o cel mai bine, într-o discuţie cu mine, consemnată în monografie: „A fost un spirit deschis, avea fler, vedea bine jocul şi ştia să facă la timp mutarea care se impunea”. Ca unul care am însoţit echipa în toţi aceşti ani, confirm aceste abilităţi ale Armeanului. Mai ales pe aceea de a „citi” exact adversarul, de a-i găsi „călcâiul lui Ahile”. Cu el la cârmă, FC Argeş a introdus în fotbalul românesc o manieră personală de exprimare – „stilul FC Argeş” – contraatacul devastator. Când amintesc toate acestea, simt că pun, fără să vreau, sare pe o rană care nu se mai vindecă! Atâţia nepricepuţi, atâtea circumstanţe potrivnice clubului au scos echipa dintr-o istorie frumoasă.

Anii cei mai luminoşi din istoria alb-violetă sunt legaţi de antrenorul Florian Halagian. El a scris istorie la Piteşti! Este un suflet mare, un om drept, care s-a cheltuit pentru fotbal. FC Argeş i-a rămas în inimă, deşi a câştigat încă un titlu cu Dinamo şi a fost, între ’84-’85, antrenor la Steaua, echipa care, în 1986, cucerea Cupa Campionilor Europeni… Nu-l poate uita pe Dobrin: „Datorită lui am devenit antrenor respectat, datorită lui, eu şi FC Argeş am fost campioni”. La mulţi ani, Florine, la începutul de deceniu 9 din viaţa ta!

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio