Până la 15 septembrie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-a angajat să anunţe traseul exact al viitoarei autostrăzi Piteşti-Sibiu. Lucrările se vor executa pe cinci loturi diferite. Studiile geotehnice sunt în plină desfăşurare pe loturile 1, 4 şi 5, după cum a anunţat săptămâna trecută CNADNR. Întrebat ce se întâmplă cu loturile 2 şi 3, şeful de la Drumuri a spus că până pe 15 septembrie va fi definitivat tot traseul. Oficialii de la Drumuri iau în calcul posibilitatea de a nu mai merge la pachet cu toate loturile, având în vedere că porţiunile de drum din munţi sunt mai dificil de realizat, şi nici cu proiectare şi execuţie pe acelaşi contract.
Claudiu DIŢA