„Hackeri” din Argeș, Vâlcea, Sibiu – luați pe sus de mascați!
La data de 19 martie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, cu sprijinul Biroului Atașatului Poliției Spaniole din cadrul Ambasadei Spaniei la București și al Poliției Naționale Spaniole, au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Vâlcea, Argeș și Sibiu, într-o cauză vizând destructurarea a trei grupuri infracţionale organizate, constituite în vederea săvârşirii infracţiunilor de înșelăciune, care a produs consecințe deosebit de grave, fals informatic, acces fără drept la un sistem informatic și spălarea banilor.
Din materialul probator administrat a reieșit că, începând cu anul 2022, în județul Vâlcea, s-ar fi constituit și ar fi acționat 3 grupuri infracționale organizate, care s-ar fi aflat într-o relație de colaborare şi sprijin reciproc.
În scopul săvârșirii infracțiunilor menționate, membrii acestora ar fi obținut controlul asupra a cel puțin 630 de conturi bancare (deschise în Spania și în alte țări) prin care, folosind sisteme informatice, ar fi derulat operațiuni financiare frauduloase.
Cercetările efectuate au stabilit că valoarea tranzacțiilor ilegale realizate în cursul anului 2023, prin aproximativ 15% dintre conturile bancare controlate de grupurile infracționale, este de aproximativ 2,5 milioane de euro, care însumează prejudicii produse în patrimoniile unor persoane fizice și juridice.
Astfel, persoanele cercetate, prin activități de phishing ori de infectare a dispozitivelor utilizatorilor cu programe malițioase, ar fi obținut accesul la adresele de poștă electronică utilizate de departamentele financiare ale unor societăți care derulau activități comerciale de încheiere a contractelor de servicii sau lucrări, iar, în momentul în care era identificată o comunicare care conținea o factură primită sau trimisă către un partener de afaceri pentru plata unor prestații realizate conform unui contract încheiat, ar fi înlocuit contul bancar indicat în factură cu datele unui cont bancar controlat de membrii grupurilor infracționale, astfel că suma de bani ar fi fost transferată fraudulos în contul bancar respectiv.
Prin folosirea acestui mod de operare, membrii grupurilor infracționale ar fi fraudat mai multe companii spaniole cu sume importante de bani. Cu titlu de exemplu precizăm că, în cazul unei singure persoane vătămate, prejudiciul a fost de 284.000 de euro.
De asemenea, persoanele ar fi postat anunţuri fictive privind vânzarea unor utilaje şi autovehicule pe diferite site-uri, indicând companii de transport fictive, ale căror date erau similare cu ale unor companii existente în realitate, care ar fi garantat tranzacţia şi livrarea respectivelor utilaje către clienţi.
Aceleași metode de inducere în eroare ar fi fost utilizate și pe platforme destinate închirierilor de imobile, pretinzând, sub identităţi fictive, că deţin proprietăți în diferite destinaţii turistice pentru închiriere, creând pentru persoanele interesate aparența că tranzacţia va fi efectuată prin intermediul unor servicii cunoscute de cazare.
Ulterior comiterii fiecărei infracţiuni şi confirmării virării sumei de bani de către persoana vătămată, membrii grupurilor infracționale ar fi transferat succesiv sumele de bani prin diferite conturi controlate de ei, după care le-ar fi retras de la ATM-uri amplasate în diferite țări europene.
Audierile în cauză se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din I.G.P.R. și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Cercetările s-au desfăşurat cu sprijinul Biroului Atașatului de Interne spaniol la București și al Poliției Naționale Spaniole – Unitatea Centrală de Combatere a Criminalității Informatice.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Vâlcea, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Pitești, Alba și Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Gorj, Sibiu și Olt și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Frații Buzești” Craiova și Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”.
În cadrul operațiunii au participat și reprezentanți ai EUROPOL.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto descriptiv