Deşi agenţiile de presă au anunţat aseară că toţi miniştrii din Guvernul Grindeanu şi-au depus demisiile, se pare că au fost şi excepţii de la regulă, dacă e să dăm crezare presei din Bucureşti.
Astfel, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a depus demisia abia azi, la Secretariatul General al Guvernului. De asemenea, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Augustin Jianu, încă nu a făcut acest gest nici până la ora redactării acestui articol.
La fel, nici premierul Sorin Grindeanu nu şi-a dat demisia din fruntea Executivului său, în ciuda faptului că, în acest moment, mai are doar un singur ministru în subordine, pe dl Jianu. Demisiile celorlalţi miniștri au fost înregistrate, în această dimineață, la Secretariatul General al Guvernului și la cabinetul premierului, au declarat surse oficiale citate de agenţia de presă Agerpres.
Conducerea PSD a anunţat că, azi, în cadrul ueni şedinţe a forului său colectiv de conducere, va desemna un nou candidat la funcţia de prim-ministru. Aceasta deşi dl Sorin Grindeanu este încă premier şi refuză să demisioneze.
Cuvântul final îl va avea preşedintele Klaus Iohannis, care trebuie să ia act de faptul că majoritatea parlamentară PSD-ALDE a retras sprijinul politic pentru Guvernul Grindeanu.
Ştire în curs de actualizare, vom reveni.
Sorin SIMION