Guvernul aprobă 100 de milioane euro pentru noul stadion din Pitești.
Construcția noului stadion „Nicolae Dobrin”, din Pitești va costa 495 de milioane de lei (100 milioane euro) și va fi finanțată, în proporție covârșitoare de stat, prin Compania Națională de Investiții, subordonată Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice, potrivit unui proiect de HG de aprobarea a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului ce va intra în ultima ședință de Guvern din acest an. Suma prevăzută de Guvern acum reprezintă o creștere substanțială lei față de ce estima Primăria Pitești cu doar o lună în urmă, reprezentanții acesteia avansând 416 milioane lei. La acel moment, reprezentanții Primăriei precizau că singurul obstacol rămas în calea construirii noului stadion era tocmai această HG de acum, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Lucrările sunt prevăzute a începe anul viitor iar inaugurarea stadionului se va face în 2026.
„Obiectivul de investiții se realizează în cadrul „Programului naţional de construcţii de interes public sau social”, subprogramul „Complexuri sportive”, de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” – S.A… Obiectivul de investiții este inclus în Lista Sinteză a obiectivelor de investiții din Subprogramul „Complexuri sportive”, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1849/2016, cu modificările și completările ulterioare, la poziția nr. 66”, potrivit actului normativ citat.
Noul stadion va fi la standarde UEFA și va fi construit după ce va fi demolat cel existent, care se află într-o stare avansată de uzură fizică și morală. În prezent în incinta stadionului se află Centrul de copii și Juniori al FC Argeș. În aceeași zonă se află și clădirea unde își desfășoară activitatea cluburile de box, karate, judo și lupte. Aceste cluburi își desfășoară activitatea în clădiri ce nu au fost proiectate pentru aceste funcțiuni și care și-au depășit durata de viață, acestea fiind uzate complet fizic, citim în fundamentarea HG.
În ce constă investiția, conform Notei De Fundamentare:
„- Terenul de joc pentru fotbal; – Realizarea spațiilor de parcare destinate spectatorilor, spectatorilor VIP și oficialilor echipelor; – Realizarea de spații comerciale și spațiului de expunere; – Realizarea de zone de alimentație publică; – Realizarea de spații de antrenament pentru sporturi conexe ale Asociației Sportive Campionii FC Argeș, Secția FC Arges și CSM Pitești (lupte, box, judo, karate, etc.); – Realizarea de spații de birouri pentru administrația FC Argeș; – Realizarea Centrului de copii și juniori FC Argeș; – Amenajări de spații urbane exterioare și terenuri de antrenament specifice.
Se va urmări clasificarea ca stadion tip arenă sau stadion, cu capacitatea mare – 15.200 locuri și de categoria I – nivel internațional de competiție conform prevederilor din regulamentul Federației Române de Fotbal referitoare la criteriile de omologare, respectiv stadion de categoria 4, conform regulamentului U.E.F.A. „UEFA Stadium Infrastructure Regulations – Edition 2020”.
Bucureştiul are cea mai dezvoltată infrastructură sportivă din ţară, având totodată şi unele dintre cele mai scumpe stadioane construite în ultimii 11 ani în România. Arena Naţională, stadionul Steaua şi Rapid-Giuleşti reprezintă cele mai mari investiţii în stadioane. Provincia mai are de așteptat, în cee ace privește construcția de infrastructură sportive. Dincolo de Cluj-Napoca, care are un stadion modern, finalizat în 2011, și Craiova, cu unul finalizat în 2017, restul țării este oarecum privat de infastructură sportivă de anvergură. Cel mai recent proiect de acest tip, de asemenea finanțat prin CNTI, este stadionul “Gheorghe Hagi”, din Constanța. Pe aceleași premise cu acesta, din Pitești, stadionul constănțean este un proiect mai avansat, având indicatorii tehnico – economici aprobați deja(tot 100 de milioane de euro investiție – n.r.) urmând să intre in faza demolării vechii structuri.
(Sursa: economedia.ro)