Vasile Mihăilescu, fost consilier județean, este de părere că asistăm la un dezastru pe toată linia anti-COVID. Asta, deoarece niciunul dintre obiectivele asumate oficial nu a fost îndeplinit și nici nu are vreo șansă să se realizeze.
„România este mult în urma țărilor din Uniunea Europeană în privința imunizării populației, iar premierul Cîțu la modul cel mai iresponsabil respinge ideea că ar urma și valul 4 al epidemiei, la fel cum Băsescu, în 2008 plină criză economică mondială, susținea că în România nu va fi afectată. România a vaccinat doar 30% din populație cu prima doză și doar 28,6% cu ambele doze. Aceasta este realitatea în care guvernul, liderii coaliției, au aruncat țara, prin deciziile și comportamentul lor care au subminat încrederea publică. Guvernul, deci, a eșuat lamentabil și în orice țară civilizată și-ar fi depus mandatul!”, afirmă Vasile Mihăilescu.