Datele oficiale internaționale arată că România este pe locul 124 în lume și pe ultimul în Europa din punct de vedere al sprijinului acordat firmelor și populației în pandemie.
În opinia deputatului PSD Simona Bucura Oprescu, Guvernele Orban și Cîțu au promis multe, dar nu au făcut mai nimic:
„Inventarul promisiunilor neonorate arată, succint, astfel:
Poate unul dintre cele mai așteptate pachete de măsuri este cel care cuprinde granturile pentru HoReCA – nimic! Mai departe, ne uităm la o propunere care a rămas la acest stadiu, dată în vara anului trecut: granturi pentru chirii de până la 80.000 de euro, prin care Executivul ar fi sprijinit anul trecut circa trei mii de firme din centrele comerciale din țară care au avut activitatea suspendată până la 15 iunie. Proiectul de ordonanță care cuprindea aceste granturi nu a mai ajuns să fie adoptat.
Apoi, să ne amintim de mecanismul de amânare a chiriilor dat de Parlament prin Legea nr. 62/2020, care s-a dovedit a fi imposibil de aplicat în practică, așa cum chiar cei de la Ministerul Finanțelor au declarat.
O foarte lungă perioadă pentru aplicare regăsim și în cazul mecanismului IMM Factor. A fost oficializat în august 2020, prin OUG 146/2020, a primit în decembrie aprobarea autorităților europene, dar Guvernul și-a dat seama că are nevoie de modificări suplimentare pentru a-l face cu adevărat funcțional. Abia recent, mecanismul a dobândit și norme de aplicare, ceea ce înseamnă că în perioada următoare ar trebui să-l vedem la stadiul de debut al înscrierilor.
De asemenea, ne uităm și la cvasi-eșecul granturilor pentru investiții, a treia măsură din OUG nr. 130/2020, pentru care înscrierile s-au și terminat, dar care, cel mai probabil, vor trebui reluate din cauza unor cercetări penale: ar fi fost fraudat procesul de înscriere, terții având acces la platforma de înscrieri.
Dacă tot ne aflăm în zona acestei ordonanțe, trebuie să menționăm și procesul greoi de aprobare a dosarelor pentru măsura 2 – granturile pentru capital de lucru. În plus, s-au redus subvențiile în agricultură, au fost eliminate programe de sprijin pentru fermieri, iar despăgubirile pentru culturile afectate de secetă încă se lasă așteptate!
O țară întreagă se îndreaptă spre colaps, numai guvernanții se laudă cu o creștere economică existentă doar în mintea lor și pe hârtie!”, spune Simona Bucura Oprescu.