În timp ce prin curţi, prin parcuri, prin locuri de joacă, pe spaţiile verzi din jurul blocurilor a început curăţenia de primăvară, mai sunt unii cărora puţin le pasă de mediu.
O astfel de situaţie ne-a fost semnalată de locuitori din Curtea de Argeş, care ne-au informat – trimiţându-ne şi câteva imagini – că aproape de zona centrală, pe strada Făgăraş, foarte circulată, a apărut un potenţial focar de infecţie. Concret, în canalul peste care au fost construite platforme ori au fost plantaţi piloni de susţinere a unor magazine au fost aruncate tot felul de deşeuri, de la ambalaje de carton până la peturi, polistiren, hârtii, pahare de unică folosinţă, pungi de plastic, bucăţi de ţeavă din PVC sau metal etc. „Culmea, niciun reprezentant al municipalităţii nu s-a deranjat să constate ce se întâmplă în zona Făgăraş, unde printre altele se comercializează şi produse alimentare”, ne-a scris Cosmin N., care locuieşte chiar vizavi de respectivul canal. La rândul nostru, transmitem semnalul pe adresa administraţiei locale din Oraşul Regal, cu speranţa că se va interveni cât mai repede pentru rezolvarea problemei.
Val. NICOLAU