De Ziua Internațională a Voluntarului, sărbătorită în decembrie, Grupul CEZ își asumă o nouă misiune socială inspirată de energia voluntarilor care se implică în comunitate. Lansează împreună cu Organizația Salvați Copiii o campanie de strângere de fonduri prin care își propune să doteze secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu un incubator modern. Totul pentru o șansă în plus la viață.
Anual, 1 din 10 copii din România se naște prematur și are nevoie de îngrijire medicală specială. Datele arată că pierdem aproximativ 1.200 de nou-născuți anual. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame și copii, precum și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante. În acest context, CEZ face primul pas în această direcție și sprijină proiectul „Fiecare Copil Contează” – dezvoltat de Salvații Copiii România prin campania care demonstrează că energia vine de la oameni.
Cum vă puteți implica?
În perioada 11-22 decembrie 2020, Grupul CEZ în România invită toate persoanele care doresc să doneze, să acceseze pagina dedicată pe site-ul Galantom.ro. Suma colectată va fi utilizată pentru achiziționarea unui incubator pentru secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. În spiritul sărbătorilor de iarnă și în semn de recunoștință, la finalul campaniei vom dona un brad neconvențional, realizat de Maison Dadoo, persoanei care a contribuit cu cea mai mare sumă la îndeplinirea acestei misiuni.
„Știm că împreună putem face mai mult decât separat, iar solidaritatea este darul cel mai de preț pe care îl putem oferi comunității, în perioada sărbătorilor de iarnă. Alături de partenerii noștri, vă invităm să contribuim cu un gest care înseamnă o șansă în plus la viață, într-o luptă contracronometru. Le mulțumesc în avans tuturor celor se alătură efortului nostru de a sprijini maternitățile din România și sunt implicit aproape de familiile beneficiare.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.
“Pandemia a pus o presiune majoră pe un sistem medical ale cărui vulnerabilități le știm cu toții. În această perioadă, nașterile premature nu s-au oprit; dimpotrivă, bebelușii au avut nevoie de îngrijire specială, iar incubatoarele au fost de multe ori salvarea lor. Pentru noi este important să avem parteneri care să acționeze alături de noi solidar și eficient, pentru că este în joc viața celor mici”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Șeful Secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Dr. Frățilă Andreea, explică de ce este nevoie de un incubator nou: „Numărul prematurilor a crescut și aceștia necesită îngrijiri speciale încă din primele clipe de viață. Practic ceea ce se întâmplă în primele clipe poate decide destinul omuleţului care s-a grăbit să ajungă mai repede pe această lume. Pentru asigurarea confortului termic, nou-născuții prematuri necesită incubatoare. În secție avem incubatoare insuficiente, iar acestea sunt vechi, unele nu mai pot fi utilizate în condiții optime. Mulțumim tuturor celor care doresc să se alăture inițiativei Grupului CEZ și Organizației Salvați Copiii.”
Anterior, în luna iulie, CEZ Vânzare și Salvați Copiii au făcut o #PromisiunePentruViitor și au donat 450 de tablete cu acces la internet timp de doi ani, prin care au facilitat educația online pentru unii dintre cei mai vulnerabili elevi identificați în comunitățile din județele Argeș, Dolj, Iași, Timiș, Caraș-Severin și Constanța. La începutul anului școlar 2020-2021, copiii, părinții, dar și cadrele didactice au participat la o serie de traininguri speciale.
Grupul CEZ în România continuă să investească în proiecte care aduc bunăstare, pe termen lung, comunităților locale și care vizează domenii precum sănătate și wellbeing, educație, mediu și dezvoltare locală.
Direcția Comunicare și Marketing CEZ România