Programul de reparaţii al CNAIR din acest an prevede plombarea a unui milion de metri pătraţi de gropi. Împreună cu alte lucrări de reparaţii, totul va costa 160 milioane lei. Până în prezent, din programul anual, s-au realizat doar 5% din lucrări. Pentru a vă face o imagine asupra dimensiunii totale a gropilor din România, precizăm că Palatul Parlamentului are o suprafaţă desfăşurată de 330.000 metri pătraţi, iar un stadion de fotbal are aproximativ 6.000 metri pătraţi. Deci, dacă am aduna dimensiunile tuturor gropilor de pe şoselele ţării, am rezulta… o mare groapă, cât trei Palate ale Parlamentului sau cât 160 de terenuri de fotbal. În Argeş, gropile au o suprafaţă mai mare decât Palatul Administrativ al judeţului, „Casa Albă” din Piaţa „Vasile Milea”. Cele mai afectate drumuri sunt Transfăgărăşanul, Piteşti – Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel – Curtea de Argeş, Piteşti – Drăgăşani şi Curtea de Argeş – Râmnicu Vâlcea. Promisiuni de reparaţii avem. Faptele lipsesc!
Claudiu DIŢA