Un copil are în prezent o alocaţie lunară de la stat de numai 82 de lei. În plus, părinţii trebuie să plătească şi pentru masa de la grădiniţă sau de la şcoală, pentru unele rechizite, chiar şi pentru „fondul clasei” pe care şcolile nu ar mai avea voie, teoretic, să îl strângă. Ei bine, dacă în libertate argeşeanul de rând plăteşte bani pentru orice bun sau serviciu, în spatele gratiilor cei care au comis infracţiuni sunt aproape privilegiaţi. Şi asta pentru că nu scot nici un leu din buzunar.
Potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), puşcăriaşii au parte de tot confortul, iar hrana pe care o primesc infractorii este cu mult mai bună decât ceea ce se regăseşte în frigiderele multor cetăţeni liberi. Potrivit reprezentanţilor ANP, întreţinerea unui deţinut după gratii, în costul final fiind incluse lumina, căldura, transportul, hrana şi alte bunuri şi servicii de care beneficiază persoanele închise se ridică la 993,98 lei pe lună.
Această sumă nu include şi salariul gardienilor, cei care-i păzesc pe deţinuţi, şi a personalului administrativ. Dacă luăm în calcul şi aceste sume, suma ajunge la peste 3.000 lei.
Ca exemplu, pentru trei mese într-o zi, ANP plăteşte, pentru un deţinut, între 3,76 şi 5,51 lei. De sărbători, fiecărui puşcăriaş i se mai alocă 2,25 lei, iar pentru bolnavi şi gravide, suma care se dă în plus este între 4,34 lei şi 6,41 lei. Preţurile sunt aşa de mici pentru că multe dintre produsele folosite la gătit, legume, fructe, carne, provin din producţia proprie.