Advertisement
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a organizat ieri o grevă japoneză pe durata întregului program de lucru. Astfel de forme de protest au fost şi în instituţii din Argeş afiliate FNSA. Salariaţii au purtat banderole albe, dar şi-au văzut de activitatea de la serviciu. Următoarea acţiune programată este organizarea, în Bucureşti, a unui miting, în cursul săptămânii viitoare. Reprezentanţii federaţiei subliniază că au cerut autorizaţie pentru ziua de 30 mai. Sindicaliştii din administraţie sunt nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare, aflat în dezbatere în Parlament.
Claudiu DIŢA
Advertisement