Greva generală din educație continuă și astăzi, după ce ieri aproape 70% din salariații din învățământ nu au ținut orele.
Ministrul Muncii a anunțat însă că va fi pusă cel târziu marți în dezbatere publică ordonanța de urgență care mărește salariile personalului auxiliar și nedidactic din educație și introduce bonusurile financiare promise profesorilor debutanți.
Ministerul Educației nu ia în calcul înghețarea anului școlar nici dacă greva mai continuă, pentru că mediile elevilor pot fi încheiate cu notele existente până în prezent.
Premierul Nicolae Ciucă ar urma ca astăzi, de la ora 11, să aibă consultări cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi la Palatul Victoriei, conform agendei oficiale.
În majoritatea școlile din România nu se vor ține cursuri pentru a doua zi consecutiv, aceasta fiind prima grevă generală după 18 ani.