Sindicaliştii din administraţia publică locală din Argeş intră astăzi în grevă generală de o zi, urmând ca, la 19 iulie, să fie organizată o grevă pe termen nelimitat, ca urmare a declanşării de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a conflictului colectiv de muncă la nivel naţional. Potrivit unui comunicat al FNSA postat pe site-ul federaţiei, pe perioada protestului de azi va fi întreruptă orice activitate în instituţiile din administraţia publică locală. Sindicaliştii susţin că Guvernul are obligaţia de a soluţiona urgent problemele majore cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt cea mai slab plătită şi discriminată categorie din sistemul bugetar. Totodată, sindicaliştii afirmă că majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri brute apropiate ca valoare cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei, de la 1 mai 2016). Revendicările FNSA sunt următoarele: majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual cu 25%, acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, şi acordarea voucherelor de vacanţă.
Claudiu DIŢA