# Cum devii salahor în propria ta locuinţă
Aşa mi-a venit mie: să pun acoperiş nou şi să fac anumite modernizări prin casă. Greu a fost până am găsit o echipă de muncitori, căci sunt multe lucrări pe piaţă, iar în construcţii e o criză de forţă de muncă mai mare decât în multe alte domenii de activitate. Ce să-i faci, meseriaşii au plecat pe bani mai mulţi în afara ţării. Ca să oprească exodul, Guvernul a impus salariu minim de 3.000 lei în construcţii, dar tot sunt mari probleme. Dar şi mai greu a devenit lucrul efectiv. Nu pentru muncitorii angajaţi, ci pentru mine…
Salahor
Nu îmi e teamă de muncă. În facultate aveam bursă de studiu, meditam copii şi adulţi la limba engleză, făceam traduceri, dar nu mă dădeam la o parte nici din a face un ban de pe urma descărcării unei maşini cu moloz sau la cărat saci de ciment. Acum, însă, nu mică mi-a fost mirarea să văd că muncitorii angajaţi de mine sunt… artişti, iar eu un biet salahor neplătit.
Ei dau jos pereţii, dar eu arunc molozul; ei dezvelesc tavanul, dar eu trebuie să dau la o parte mucegaiul; ei pun tabla pe casă, dar eu trebuie să le car materialele şi să le duc resturile la sol; şi tot aşa, de am ajuns să mă căiesc serios că am învăţat carte fără să devin, astfel, un artist precum meseriaşii care se dreg dimineaţa cu o ţuică, la prânz cu o bere şi după-amiaza iar cu bere.
Dar, nu-i aşa, trebuie să aplicăm vorbele unui patron de restaurant: „Dragi clienţi, vă rugăm să vă purtaţi frumos cu angajaţii noştri! În aceste zile sunt mai greu de găsit decât clienţii!”. Aferim!
Un Comentariu
Anonim
Ai văzut, „te-au mirosit”/ au simțit că eşti de-al lor…şi te-au luat de…amator „să înveți şi tu o…meserie”!? , că acuş-acuş …o să vrei…la pensie !?…