După cum merg lucrurile în turismul nostru, ar trebui să fie pe culmile disperării şi nu e. Dimpotrivă, a pus-o de un jubileu, luând ca piatră de hotar anul dării în folosinţă a Cabanei „Valea cu Peşti”. 1968. Cabana aia pe care o folosea, de regulă, Nicu Ceauşescu, atunci când venea în Argeş la o vânătoare, la un protocol, la o aventură.

Omul despre care scriu a ajuns proprietar aici târziu, după ce s-a întâmplat o privatizare cu cântec şi după ce s-a schimbat acţionariatul. Văd filmul rulat cu prilejul jubileului – 50 de ani de la inaugurarea, aproape simultan, a barajului Vidraru – ascult patosul cu care vorbesc la „şezătoare” mulţi dintre cei care au dat viaţă noului proiect şi am sentimentul că, în Dan Grecu, patronul de la Complexul turistic „Valea cu Peşti”, îl văd pe Zorba Grecul.

Mai ţineţi minte filmul? La o cafea, un om care ştie să se bucure sălbatic dă peste un englez venit în Creta să repună pe picioare o mină de lignit. Zorba, grecul, se avântă furtunos în valurile vieţii, iniţiindu-l pe mai tânărul său prieten să descopere nu doar plăcerea afacerii şi a facerii de bani, ci şi bucuria iubirii, frumuseţea trăirii vieţii animate de un ideal. Nu reuşeşte să găsească unghiul cel mai potrivit pentru funicularul menit să care la vale lignitul ori lemnele, iar întregul eşafodaj se prăbuşeşte. Personajul din cartea lui Nicos Kazantzakis, dar mai ales fabulosul actor Anthony Quinn care-l interpretează în filmul britanico-elen explodează într-un dans frenetic, molipsitor pentru toţi cei din jur.

Cumva se întâmplă la fel şi cu omul împătimit de turism Dan Grecu. Numai că el nu este un aventurier, construcţia pusă la cale de „grecul” nostru e mult mai solidă şi, prin urmare, mai puţin visător gândită. La propriu şi la figurat. Este ancorată pe o stâncă rezistentă (timp de opt ani nu s-a ivit nicio crăpătură) la noul edificiu care integrează modern cabana tradiţională, arhitectul la care a recurs este un profesionist adevărat (Amalia Gugui), iar financiar au fost puşi la treabă bani europeni. Ca să se construiască, nu ca să se dărâme ceva! Că la dărâmat mai toată lumea pare să se priceapă după revoluţie. La 8 kilometri după Barajul Vidraru te întâmpină o oază de civilizaţie turistică: un hotel luxos de patru stele, cu restaurant, sală de conferinţe, de expoziţie plastică, SPA, spaţii de agrement modern dotate.

Dacă n-ar fi două probleme care dau mari dureri de cap nu doar investitorului Dan Grecu, ci mai tuturor celor care cred în viitorul turistic exploziv al văii Argeşului, miracolul – cum remarca la festivitatea amintită ÎPS Calinic – s-ar putea produce destul de rapid şi n-ar mai trebui aşteptată intervenţia cuiva de sus, a unui „nabab american”, ca să-l cităm pe acelaşi ascet preocupat şi el de valorificarea potenţialului turistic de aici. Prima şi cea mai importantă o constituie banii de investit. Nu puţini! De unde să-i iei ca să modernizezi Transfăgărăşanul astfel încât să fie circulabil tot anul? A doua – urşii care au invadat nu doar pensiunile din zonă, ci şi satele de sub munte. Le-am deranjat habitatul, sursele de hrană şi, vrând-nevrând, procedează şi ei la fel cu noi. Deocamdată dau atacul la cămările noastre, dar în curând o să ne întrebe şi de „sănătate”.

Conservator şi reformator, ba chiar şi visător, vizionar, în egală măsură, Dan Grecu continuă să creadă obsesiv în validarea turistică a zonei. A adunat în jurul lui o echipă şi, cu o insistenţă admirabilă, „pescuieşte” idei, pune la cale proiecte, unele de pe vremea lui Ceauşescu, altele cu totul şi cu totul noi şi îndrăzneţe, încearcă strategii menite să dea alt tonus, alt ritm, altă înfăţişare peisajului alpin de aici. Care să fie animat de staţiuni turistice, de hoteluri, unde se poate ajunge inclusiv cu elicopterul, pârtii de schi atractive, trasee montane ispititoare ş.a.m.d.. La jubileu, pe fundalul unui film inspirat de ce ar putea fi, precum şi în jurul unei mese generoase la care şi-a invitat prietenii şi oficialităţile, artişti (Monica Anghel, Gh. Turda), visează cu ochii deschişi. La construcţia şi reconstrucţia turismului argeşean. Mai ales montan. O face în calitate de interlocutor preţios, echilibrat şi dezinhibat, cu disciplină şi inventivitate. Evaluează atent datele problemei şi construieşte ipoteze, convins că va apuca acel timp în care investitorii în turism să danseze dezlănţuit ca Zorba Grecul.

Aşa cum stau lucrurile acum pe această vale a Argeşului – nu la Valea cu Peşti! – Dan Grecu ar trebui să fie pe culmile disperării. Dar nu e! Temerar, responsabil faţă de propria lui vocaţie, are cultul bucuriei lucrului bine făcut, iar „dansul” lui la jubileu este al unui învingător. Ca, de altminteri, şi al lui Zorba, doar că grecul pare un Prometeu dezlănţuit, fiindcă i s-a prăbuşit şandramaua. Dan Grecu se uită la statuia Prometeului care a îmblânzit fulgerul şi jubilează, organizând a patra ediţie a concursului de triatlon.

Ca să-i obişnuiască pe tineri cu ideea de a fi învingători. Nu învinşi!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio