Grandoare și decădere sau invers. Așa pot evolua oameni, lucruri, situații.
Aparent, între castraveți și roabe nu pare și chiar nu este o legătură, decât dacă intervenim noi, oamenii, sau, cum se zice în folclor, dacă-și bagă Necuratu coada.
Probabil ați citit poezii scrise de Geo Bogza. Scriitorul însă, frate cu Radu Tudoran, cel cu „Toate pânzele sus”, a fost un ziarist redutabil, un reporter cu condei ascuțit. N-am să evoc aici poezia „Anica Nebuna”, chiar dacă-i vorba despre același subiect – castraveții – pentru că este… scârboasă. Și asta din cauza Anicăi… Citiți-o!
În schimb, o să vă spun câte ceva despre „Mărirea și decăderea unor castraveți”. Interesant, Bogza urmărește destinul acestei legume: când apare, trufanda, este scumpă și este la îndemâna buzunarelor mai pline. Mai târziu, devine accesibilă multor persoane, ca toamna, când castraveții îmbătrânesc, se trec ei să fie dați uitării sau… oțetului.
Ei bine, așa s-a întâmplat și cu roaba, unealta aceea atât de necesară gospodarului. Pe șantier, unde roaba este indispensabilă constructorului, cărând de toate, este un lucru normal, nici vedetă, dar nici de lepădat, de vreme ce înlocuiește, de multe ori, cârca. Cari cu ea nisip, pietriș, pământ, gunoi, saci de la târg etc. O apreciază și grădinarul, când își curăță grădina sau când cară cu ea îngrășăminte sau alte cele necesare grădinăritului. Nici grădinarul n-o ridică în slăvi, dar nici n-o disprețuiește.
De la o vreme, roaba „a plecat” de pe șantier, nu mai este mereu prin grădini. Și-a schimbat „look”-ul: este o roabă metalică, îngrijită, fără polei, dar curată și gata de servicii noi, de fițe, cum se zice, mereu „cool” în obiceiul nou, al unor băieți cu bani. Așa se face că omul cu conturi în insule fără… D.N.A. nu-i mai trimite iubitei, prin comisionari, buchete mari de flori. A păstrat obiceiul acesta depășit, vechi și-i trimite iubitei… o roabă de flori. Nu acasă, că ar fi ceva discret, fără… presă, ci în restaurant, să vadă lumea ce „roată” învârtește el!
Mai nou, roaba este ridicată în rang. Nu mai vine chelnerul cu o sticlă „îmbrăcată”, frapată, răsfățată din priviri, ci – ca să vadă tot norodul de ce este în stare petrecărețul – gazdă al altor petrecăreți, de obicei, VIP-uri, cum își zic, din politică, administrație, showbiz ș.a.m.d. sau din case cu mulți milionari – trage tare de o roabă cu sticle de șampanie „fără număr”. Și nu orice fel de șampanie, ci de-alea ca „dincolo” – The Krug Clos d’Ambonnay, Perrier Jouet Champagne, Taste of Diamonds 2013, Goût de Diamants, Veuve Clicquot, Dom Perignon și altele. Dacă le știți! Eu le știu numele din lăudăroșeniile „roabei șampanizate”.
Licorile sunt, cu siguranță, excepționale, spre respectul și mândria deținătorilor de asemenea branduri. „Bulele” costă și nu și le permit oricine. Cât despre roabă – numai de bine!
