Ploile abătute vineri seară asupra judeţului au creat din nou probleme serioase în Piteşti şi în alte câteva localităţi, aşa că, în intervalul 16 – 17 iunie, ISU Argeş a fost solicitat să intervină atât în municipiu, cât şi în unele comune.
Astfel, 40 de pompieri cu 14 mijloace tehnice şi 14 motopompe au acţionat pentru înlădurarea efectelor negative provocate de vremea rea. Potrivit ISU, la Bradu, pe străzile Serelor şi Livezilor, au fost inundate 15 locuinţe şi 26 de curţi, la Albota şi la Stâlpeni câte două locuinţe şi tot atâtea gospodării, la Moşoaia au fost afectate o casă şi o curte, la Lunca Corbului un garaj, iar la Piteşti a fost afectate rampa de aprovizionare a supermaketului Lidl din zona Depou, o curte pe strada Bănănăi şi pe strada Trivale a căzut un copac. Străzile din zona centrală a municipiului s-au transformat în adevărate râuri creîndu-le mari probleme şoferilor aflaţi în trafic, iar prin cartiere canalizările dădeau pe afară întrucât nu puteau prelua cantităţile mari de apă.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar la Bradu şi la Albota alături de pompierii militari au intervenit şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă cu două autospeciale deservite de opt voluntari.
Gospodării afectate de inundaţii
Advertisement
Advertisement