Occidentul s-a ridicat prin dezvoltarea sistemului de învǎţǎmânt, universitǎţi celebre formând genii care au pus în mişcare omenirea. Existǎ şi şcoli pentru formarea de valori în domeniile militar şi politic. Marea Britanie se poate lǎuda cu instituţii de învǎţǎmânt superior precum Cambridge şi Oxford. Gloriile tehnice au reuşit sǎ proiecteze forţa unui mic arhipelag la nivel planetar, dar în secolul al XX-lea creierele englezeşti au dat mari rateuri, ceea ce a dus la decǎderea imperiului în defavoarea altor centre de putere. Londra a fost pasionatǎ de arginţi şi a vândut multǎ tehnicǎ militarǎ oricui avea sume frumoase. Astfel, Moscova comunistǎ se afla într-un impas tehnologic în privinţa motoarelor cu reacţie, dar i-au fost livrate 40 de exemplare din modelul Rolls-Royce Nene. A fost o gafǎ monumentalǎ. Generatorul de putere a fost copiat sub forma VK-1 şi a propulsat avioanele de vânǎtoare MIG-15 şi MIG-17, deosebit de agile în lupte. Zeci de mii de aparate au ieşit de pe porţile fabricilor ruseşti şi numai superioritatea unor aparate americane a reuşit sǎ frâneze elanul armiilor comuniste în drumul spre revoluţia mondialǎ. Motorul Spey a fost livrat Chinei şi a fost produs sub indicativul WS-9. A fost instalat pe avioane de atac de tip JH-7, capabile sǎ nimiceascǎ ţinte navale aflate la 170 km de lansator. Saltul tehnologic a fost fǎcut de marele imperiu asiatic prin aceste livrǎri de motoare aparent învechite. Multe alte gafe ale liderilor britanici au ajutat la ascensiunea forţelor comuniste.
Prof. Ionel-Claudiu DUMITRESCU