Foşti jucători şi legende ale clubului FC Argeş au participat sâmbătă, la Ploieşti, la un turneu de Old-Boys, organizat de promotorul muscelean Adrian Troscenco, cu ocazia retragerii oficiale din activitate a petrolistului Daniel Chiriţă. Intitulat sugestiv „Legenda Lupilor”, turneul a adunat la start foarte mulţi foşti fotbalişti de calitate, printre care şi actualul candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu.
Printre cele şase participante s-a numărat şi FC Argeş, echipa de old-boys a clubului alb-violet fiind prezentă şi la ultimul turneu de acest gen organizat, cel de la Craiova.
FC Argeş a fost repartizată într-o grupă alături de Petrolul şi Naţionala Artiştilor, pierzând ambele meciuri cu scorul de 1-4. Turneul a fost câştigat de echipa gazdă, Petrolul, care a învins în finală, după loviturile de departajare, pe Dinamo Bucureşti. Lotul echipei alb-violete a avut următoarea componenţă: Viorel Moiceanu, Relu Ancuţa, Bogdan Vintilă, Marius Priseceanu, Cornel Cristescu, Iulian Crivac, Daniel Ghiţă, Marian Jilăveanu şi, nu în ultimul rând, Costel Gâlcă, mâna dreaptă a lui Lupescu în campania electorală pentru alegerile de la FRF.
Adrian Troscenco, cel care a organizat anul trecut „Meciul lui Dobrin”, la Câmpulung, precum şi „Finala Legendelor”, la Piteşti, două evenimente care au strâns alături crema foştilor fotbalişti români, intenţionează ca în viitor să înfiinţeze un campionat de Old-Boys, la care să participe echipe de legendă ale fotbalului nostru, printre care, bineînţeles, şi FC Argeş.