Într-un vechi carnet de însemnări am găsit o poezie de-a mea din anii adolescenţei. Şi-mi aduc aminte că în zilele când mă simţeam din cale afară de apăsat scriam versuri. Şi eu cred că vârsta adolescenţei oricărui om are o corespondenţă poetică. Cred că nu există om care să nu fi scris măcar o poezie în această perioadă a vieţii. Oricât li s-ar părea de ridicol multora ceea ce spun aici, socotesc că pierderea de către unii tineri din ziua de azi a acestui suflu poetic este cea mai mare pierdere din viaţa lor. Astăzi trăim nişte vremuri indiferente faţă de poezie. Iar ritmul trepidant al existenţei zilnice întrerupe orice meditaţie poetică. Iată pentru ce spun unii specialişti că adolescenţa a dispărut din etapele noastre de vârstă!
Prin urmare, pentru a înţelege cât mai bine vremurile în care trăim, nu trebuie să apelăm numai la studii sociologice sau istorice, ci să recurgem mai ales la poezie. Căci poetul, chiar dacă e un liric, nu e lipsit de înţelegerea epocii sale. El o înţelege mai bine decât orice om care este empiric în mai mult de trei sferturi din gândirea şi acţiunea lui. O înţelege chiar mai bine ca unii oameni de ştiinţă care apelează la metodele lor sofisticate, la raţiunea lor ultralucidă. Apoi, ştim cu toţii că mulţi scriu versuri, dar puţini sunt poeţi cu adevărat. Căci poeţii adevăraţi reprezintă „glasul vremurilor”. Ştim doar că Mihai Eminescu este socotit „al semnelor vremii profet”. Iar mie îmi plac în mod deosebit „Epigonii” şi „Satira III”, care nu sunt altceva decât critice politice.
La fel este şi Blaga, care, în perioada cât a fost exclus din viaţa universitară, filosoful nostru uneori scria vresuri, alteori traducea poezii. În vremurile acelea de restrişte, el a tradus din Goethe. Este un amănunt care spune multe despre omul de cultură care a fost Lucian Blaga. Căci, zic eu, în versuri nimeni nu încearcă să fie logic, nu caută argumente ştiinţifice sau experimente empirice. Poetul adevărat – cel născut din harul lui Dumnezeu – poartă în conştiinţa sa o lumină nestinsă, dată de chipul omului pe pământ. De aceea, poetul nu legiferează, ci străluceşte, nu mână cu bâta, ci ridică spiritul celorlalţi. Poezia lui nu este un decret, ci un avânt spre inefabil.
Însă ceea ce am înţeles eu în ultimul timp este că şi absenţa poeziei este un alt „glas” al vremurilor. Căci necesitatea raţională actuală este să identificăm resorturi ale altor rosturi de purtare socială. Mai ales că pandemia de Covid-19 devine din ce în ce mai palpabilă. Semnale de alarmă sunt trase de autorităţi în fiecare zi. Străini însă de orice experienţă ce înseamnă acest virus nenorocit, încă nu luăm cu toţii măsurile de protecţie ce se impun. Trăim, aşadar, o stare aproape neîntrerupă de nelinişte, întreţinută de incontrolabile zvonuri despre acest Covid-19. Şi, în asemenea condiţii, metafizicul ajunge patologie, nu poezie. Iar gândirea devine instict. Empiricul pune stăpânire totală pe noi şi gândim numai din perspectiva lui, unii chiar încearcă să facă literatură din el, devenind penibili şi absurzi. Dar hârtia e docilă şi suportă orice.
În condiţiile actuale de viaţă, aşadar, cel care are simţ poetic cunoaşte o degenerare lăuntrică mai periculoasă decât orice pandemie. Fără poezie nu e uşor de trăit.
Într-o viaţă lipsită de poezie totul devine mai simplu, mai direct şi, paradoxal, totul e mai complicat. Oare de câtă adâncime sufletească ai nevoie ca să fii liric în condiţiile unei realităţi tulburi? Căci trăim parcă orbiţi de probleme, suntem parcă imuni la durerea unor semeni ai noştri, încât încetăm să ne mai auzim bătăile inimii, uităm de acele amănunte ale vieţii sufleteşti ce ne fac pur şi simplu să trăim cu adevărat. Pandemia de Covid-19 ne afectează şi sufletele, nu numai trupurile. Simţim cu toţii, din toate părţile, pericolele nevăzute, care pătrund în noi prin respiraţie. Mirosul, gustul, pipăitul se unesc cu empiricul întru completarea acestei boli pe care respiraţia noastră o desăvârşeşte într-un chip atât de tragic. Suntem înecaţi în pandemie ca într-o fântână în care nu a pătruns soarele niciodată. Acesta este glasul vremurilor actuale!
9 Comentarii
anonim
Să înțelegem vremurile de acum…e tragedia veacurilor.
Lily
Trăim vremuri grele! Lumea e grăbită, cine să mai scrie poezie?
IOANA
Din stradă se formează opiniile adevărate și se obține adevărul, nu din cărți sau din fotolii luxoase.
Didi
Lumea nu mai citește nici contractul de la bancă, dar apoi poezie!
marin
În stradă, la rând pentru plata impozitului le auzi pe toate, și bune și rele.
Sili
Ce poezie să mai fie pentru adolescenți, când trebuie să aibă masca pe față…care oricum nu are nicio eficiență.
Cora
Înainte erau alte vremuri, nu atâta tehnologie. Trăiau mai simplu și frumos oamenii.
Raed Arafat
Ce liric … dacă facturile sunt umflate de zece ori, sunt restricții de Covid19 și oamenii au rămas fără loc de muncă?
Dan
Prea multe știri la TV care ne tulbură ziua de azi și de mâine. Mai bine fără știri, că e mai sigur.