De când mă ştiu, îi admir pe preoţi. Nu e de joacă să participi la înmormântări şi să-i conduci pe cei decedaţi pe ultimul drum. Îţi trebuie mult curaj pentru asta. Or, preotul asupra căruia mi s-au oprit ochii încă de când eram copil este Emilian Constantinescu. Un preot cu har, întrucât el a făcut toată viaţa din decesul unui consătean negaţia însăşi a oricărei limitări pe acest pământ. A unei limitări circumscrise în interiorul familiei celui dispărut, eliberându-i pe oameni de clipa îndurerată a pierderii unei fiinţe dragi şi oferindu-le taina creştină. Şi această calitate s-a născut din sufletul lui plin de credinţă şi de poezie, care-i dă putinţa să cutreiere diferite dimensiuni ale vieţii, unind în sine opoziţii aparent ireductibile: viaţă şi moarte, lumină şi întuneric etc. 

Preotul Constantinescu ştie că poezia adevărată adună lacrimile din plâns, cum credinţa adevărată adună nădejdea din smerenie. Preotul copilăriei mele trăieşte cu taina credinţei şi cu zborul poetic. Aşa că, atunci când eram copil, preotul, când îşi ţinea slujba, mă purta prin cele mai contrastante ţinuturi ale întrebărilor mele despre viaţă şi moarte, trecând din spaimele morţii în înălţimi ozonate şi din revolte, în reculegere creştină. Harul preotului nostru este susţinut de credinţă, dar şi de simţul său poetic. Iar acolo unde se termină poezia, începe credinţa. Prin cuvântul său plin de har religios, ajungem la poezie, evocând prelungiri ale gândului înspre taine şi inefabil. Apoi, viziunea sa poetică se răsfrânge asupra credinţei, eliberând sufletul prin ecouri biblice. 

Prin urmare, acest preot reprezintă pentru noi, consătenii lui, un mod de viaţă şi de convertire a firescului la taine, a credinţei la familiar. Preotul nu este poet, dar are simţ poetic, întrucât această calitate este subliminală la el, transfigurând-o în credinţa ortodoxă. Sentimentul său poetic e o stare de veghe, lucid şi calm. Aşa că preotul nostru este înconjrat de poeţii adevăraţi. Şi, dacă în copilărie mea, m-a familiarizat cu credinţa creştină, acum, la maturitate, el mă apropie de poezie. Căci, zilele trecute, mi-a înmânat o carte de poezie intitulată „Gingăşii de toamnă”, avându-l drept coordonator pe poetul Dănuţ Deşliu, în care şi-au exprimat talentul poeţi de certă valoare. Din păcate, nu pot să prezint aici poeziile din cartea primită. Însă ce pot să scriu despre „Gingăşii de toamnă” este o mărturisire personală, în niciun caz o prezentare critică. Nu am studiile necesare pentru o astfel de analiză, dar ştiu ce înseamnă un lucru de valoare şi ce fel de oameni sunt prezenţi în acest mic volum de poezie. Căci versurile din carte mi-au răscolit nostalgii tomnatice. 

Aşadar, în fiecare dintre noi aşteaptă probabil un suflet de poet, care va ieşi la iveală numai dacă vom fi cuprinşi de febra pasiunii lirice. Or, autorii volumului „Gingăşii de toamnă” sunt cuprinşi de o astfel de pasiune, făcându-ne pe noi, cei apropiaţi lor, să uităm de problemele zilnice şi să ne îndreptăm spre lumină. Poeziile „Scrisoare Toamnei” (Dana Roşca), „Nostalgii de toamnă” (Paul Aelenei), „Agonia clipei” (Daniela Vîlceanu), „E Toamnă…” (Elena Maria Duţă), „E Toamnă Iară” (Cristinel Badea), „Metafora…”(Lilian Curevici), „Credinţă virtuală” (Gheorghe Palea), „Toamna” (Vergil Fudulu), „Rugină de toamnă” (Marian Bamboi), „Alături de tine” (Dănuţ Deşliu) ne ajută sufletul să se refacă, pentru că toate problemele actuale ne asaltează fără milă, rămânându-ne doar idealul poetic şi credinţa creştină. Iată de ce ţin să-i mulţumesc şi pe această cale preotului Emilian Constantinescu pentru darul lui plin de lumină, şi acestor poeţi plini de sensibilitate şi frumos.  

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio