Ieri, avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, s-a prezentat la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori în dosarul de retrocedare a moşiei Brătianu de la Ştefăneşti. Acesta a venit însoţit de apărătorul său, dar ca de fiecare dată nu a făcut nicio declaraţie cu privire la respectiva cauză în care este implicată, ca parte civilă, şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Dosarul a ajuns la DNA după ce DIICOT şi-a declinat competenţa în favoarea procurorilor Anticorupţie. Vă reamintim că, alături de Radu Pricop, în acest dosar sunt vizate alte 11 persoane, printre care Valentin Vişoiu, patronul firmei „Conarg”, şi asociatul său Florin Şerban Barbu.
90 hectare de teren
Ancheta a fost demarată în 2014, când Prefectura Argeş ceruse în instanţă revizuirea modalităţii prin care a fost admisă retrocedarea a 90 hectare de teren, după ce s-a descoperit că printre documentele din dosar care au stat la baza deciziei se număra şi un certificat care a atestat moartea Eleonorei Brătianu, una dintre moştenitoarele legale ale Brătienilor, deşi aceasta trăia la data când fusese emis actul.
După ce a câştigat mai multe procese cu statul român, Radu Pricop şi partenerii săi au obţinut de la ANRP o despăgubire de 10 milioane euro, folosind însă documente considerate a fi false. Beneficiarii cumpăraseră drepturile litigioase ale respectivului teren. Iniţial, dosarul a fost deschis de Parchetul General, care pe 26 mai 2014 a dispus începerea urmăririi penale pentru mai mulţi făptuitori, printre care Valentin Vişoiu, Florin Şerban Barbu, Radu Pricop şi alţii, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cu toate că, după cum am precizat, Prefectura Argeş a cerut revizuirea modalităţii prin care grupul din care făcea parte şi ginerele lui Băsescu a pus mâna pe moşia familiei Brătianu, magistraţi de la Judecătoria Piteşti au decis că nu există motive întemeiate pentru a anula restituirea moştenirii Brătienilor, însă decizia care nu era definitivă a fost contestată de Prefectură, iar cauza încă nu a fost finalizată.