În zona Tudor Vladimirescu din Piteşti urmează să fie construit un complex comercial gigant, plus unul rezidenţial şi un pasaj peste strada Lânăriei.
Investiţia a fost deja supusă dezbaterii publice în Piteşti, fiind „opera” unui concern sud-african.
Ei bine, cine este, de fapt, acest concern? Un gigant! Cu un stoc de terenuri pe care poate construi centre comerciale şi proiecte rezidenţiale de peste 700 milioane euro în Europa Centrală şi de Est, fondul de investiţii sud-african MAS REI, care are un parteneriat cu Prime Kapital pe piaţa locală, se află în proces de aşa-zis „due-diligence” pentru achiziţii de peste 400 milioane euro.
În următoarele şase luni, compania se aşteaptă să încheie achiziţii substanţiale. Pentru complexul din Piteşti, care va avea o suprafaţă de 50.000 mp, compania a semnat cu Carrefour, iar alţi comercianţi şi-au exprimat interesul pentru a deschide aici magazine, potrivit datelor companiei.
Se lucrează la obţinerea avizelor de construcţie.
Un Comentariu
Anonim
Am auzit niște ,,specialișt”că această investiție nu ar fi bună, pentru că ar duce la falimentarea unor oameni de afaceri din oraș.Personal nu cred în acest raționament economic.Nu cred că toți oamenii de afaceri din Pitești au afaceri în acest domeniu și mai cred că există loc sub soare pentru toată lumea.Unii se plâng că nu vin investitorii străini,iar alții se sperie ca în povestea cu drobul de sare.