Probabil inspirându-se după modelul iniţiat de Prefectura Argeş, şi Apă Canal 2000 SA instituie, de la 1 septembrie, un ghişeu unic, compartiment care, potrivit directorului general Mihail Marinescu, va gestiona eficient accesul clienţilor la serviciile publice specifice prin abilitarea unei singure autorităţi care să intermedieze relaţia societăţii cu clienţii. Ghişeul va funcţiona la sediul central al firmei de pe bulevardul IC Brătianu nr. 24A, iar programul de lucru va fi în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri între orele 8 şi 16, iar joia între orele 8 şi 19. „Ghişeul unic va realiza corespondenţa cu clienţii pe componentele tehnic, comercial, mediu şi registratură generală, urmând să fie deservite, fiecare, de persoane abilitate. De asemenea, dispeceratul central al societăţii va înregistra în continuare non stop sesizările consumatorilor şi le vor corela cu cele obţinute de la ghişeul unic. Instituirea şi funcţionarea ghişeului unic are ca scop creşterea calităţii serviciilor de relaţii publice oferite cetăţenilor, reducerea timpilor necesari rezolvării sesizărilor sau corespondenţei specifice activităţii societăţii, diminuarea nivelului de birocratizare a serviciului, degrevarea personalului operativ al Apă Canal de a lua contact direct cu clienţii, creşterea capacităţii firmei de a comunica eficient cu publicul şi cu clienţii săi etc”, a declarat directorul Mihail Marinescu.
Val. NICOLAU