Clasa a V-a. Oooo, ce aduceri aminte! Mă trezesc brusc: particip acum la şedinţă nu ca elev, ci ca părinte. Mă dezmeticesc, îmi aşez o foaie şi un pix în faţă şi aştept să înceapă discuţiile cu diriginta fiului meu. Prima problemă semnalată de unii părinţi: se dau prea multe teme (foarte bine, îmi zic, doar nu o să stea copiii să taie frunză la câini!). A doua problemă: unii copii refuză să participe la anumite ore (de sport, de exemplu, sau să meargă într-un laborator – nici în liceu nu mi-am permis să îi dau „cu flit” unui profesor!). A treia bubă: în pauze, copiii toţi „socializează virtual” cu telefoanele mobile, dar au şi timp să îşi adreseze cuvinte urâte. A patra problemă: note mici date de unii profesori la materii care „nu contează” (totuşi, din fiecare materie poţi învăţa câte ceva care contează în viaţă). Îmi zic că, deh, părinţii au fiecare „temele lor”. Singura care mi-a atras atenţia cu adevărat este însă tema reală a ghiozdanelor supraîncărcate: fiecare materie cu auxiliar, caiete speciale etc. „Am ajuns să facem gimnastică medicală cu copilul, a început să i se deformeze coloana. Ar fi bine să facem nişte fişete pe holuri, să îşi mai poată ţine cărţile la şcoală”, propune un părinte. Un altul spune că, da, nu poţi forţa un copil să facă ora de sport în ploaie şi în frig: faceţi sală de sport!
Şi este abia în clasa a V-a… Vor veni anii în care decidem ce cale apucăm în viaţă şi nu pot să nu mă gândesc la sesizările unor oameni de afaceri care spun că şcoala românească nu mai răspunde cerinţelor pieţei muncii. Păi, şi atunci, ce să fac? Să îmi trimit odrasla peste hotare, doar-doar o prinde un tren mai bun în viaţă? Sau vom încerca să schimbăm, cu toţii, lucrurile în bine în ţară?
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Elena Delia Dumitrica
Domnule Claudiu Dita, aceeasi problema este si in Italia. Copiii carā niste ghiozdane inimaginabil de grele. De multe ori, pe cei mici îi ajut eu la urcatul scarilor. Problema este alta : oamenii vor sa faca ,deodata, cat mai multe lucruri; au pierdut notiunea de „esentā” ( latinescul „Multum in parva”=mult in putin a devenit „Parva in multum”=putin in mult). De multe ori ma uit la copiii acestia, plini de teme pentru acasa, care nu sunt capabili sa faca o simpla povestire a unor evenimente in ordinea lor cronologica. Si totusi vorbesc exagerat de mult, dar fara coerenta sau introduc in respectiva comunicare niste amānunte absolut obositoare, care ingreuneaza asa-zisa decodificare a mesajului. Acest fenomen al ghiozdanelor uriase are un rezultat exact „pe dos”: copiii stiu din ce in ce mai putina carte.