Gerul Bobotezei pândeşte şi la marginea societăţii. Municipalitatea piteşteană a făcut eforturi astfel încât boschetarii din oraş să nu fie răpuşi, în culcuşurile lor nesigure, de temperaturile negative din ultimele zile. Mai mulţi amărâţi rămaşi fără un acoperiş deasupra capului şi-au mutat… tabăra în cele două aziluri de noapte păstorite de Direcţia de Asistenţă Socială Piteşti. Prin grija unor semeni generoşi, persoanele fără domiciliu, fără resurse, obişnuite să trăiască prin parcuri, sub poduri sau în guri de canal au primit, în reşedinţele provizorii din Găvana şi din Nord, găzduire, mâncare caldă de la restaurant, ceai şi suc. Autorităţile locale încearcă în continuare să le ofere prăpădiţilor condiţiile necesare depăşirii situaţiei create de vremea potrivnică. În acelaşi spirit, oamenii legii răscolesc Piteştiul pentru a-i mâna în adăposturi pe boschetari şi aurolaci. Sunt şi situaţii în care aceştia din urmă dau cu piciorul la ajutor…
Mirela NEAGOE