Duminica trecută, aproape 47 milioane de cetăţeni germani au votat. Numărul participanţilor a fost normal pentru alegerile parlamentare din această ţară unde au drept de vot 61,5 milioane de alegători, dar rezultatele au fost spectaculoase. După cum aţi aflat, câştig de cauză a avut Uniunea Creştin-Liberală (CDU-CSU) condusă de cancelarul Angela Merkel, care a obţinut 32,9% din voturile exprimate. Pe locul doi s-a clasat Partidul Socialist-Democrat, cu 20,5%. Podiumul a fost completat de Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), care, cu 12,6% din voturi, a reuşit, în premieră, să intre în Bundestag. Partidul Liberal (FDP) a revenit în Parlament (10,7%), Partidul de extremă stângă (Die Linke) a strâns 9,2% din sufragii, iar Partidul Ecologist, al „verzilor”, a obţinut 8,9%.
„O victorie amară” au titrat mai multe publicaţii internaţionale, printre care „Le Figaro”, cotidianul spaniol „ABC” sau ziarul german „Die Welt”. Amărăciunea victoriei provine nu numai din faptul că partidul doamnei Merkel a înregistrat cea mai mare scădere faţă de alegerile precedente, din 2013, pierzând 8,6% din voturi, ci, mai ales, din cauza scorului îngrijorător obţinut de Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), etichetat de extremă dreaptă, care a „furat” mai mult de un milion de voturi de la Uniunea Creştin-Liberală.
În perioada imediat următoare, Angela Merkel se va confrunta cu dificultatea de a forma o coaliţie de guvernare, în condiţiile în care foştii săi parteneri din marea coaliţie, Partidul Socialist-Democrat (SPD), au declarat că vor intra în opoziţie, după ce au pierdut peste 5% faţă de alegerile din 2013, obţinând cel mai slab scor electoral de la alegerile din 1949 încoace.
Cancelarul german a exclus o colaborare cu AfD, iar singurii parteneri teroretic disponibili, Partidul Ecologist, „verzii” şi liberalii din FDP, care au agende politice antagonice în domenii cheie precum politicile economic-fiscale sau agenda europeană a Germaniei, vor negocia foarte dur intrarea la guvernare, conştienţi fiind de faptul că reprezintă singura soluţie pentru a forma o majoritate parlamentară alături de Uniunea Creştin-Liberală.
Şi totuşi, analiştii politici sunt convinşi că Angela Merkel va găsi din nou o soluţie. Ajunsă la al patrulea mandat de cancelar, ceea ce au mai reuşit doar Konrad Adenauer şi Helmut Kohl, „Mutti” a căpătat o vastă experienţă politică. În cei 12 ani de când ocupă această funcţie, Angela Merkel a lucrat şi a negociat cu patru preşedinţi francezi şi cu trei preşedinţi americani, a depăşit toate tensiunile interne şi internaţionale şi a găsit soluţii pentru combaterea crizei financiare mondiale din 2009-2013, contribuind semnificativ la prosperitatea economică a Germaniei. Ultimul său mandat s-a dovedit extrem de dificil, ea fiind nevoită să facă faţă crizei de securitate generată de agresiunea Rusiei din Ucraina, scandalului legat de testele trucate ale constructorilor germani din industria auto, crizei din Grecia, Brexit-ului şi crizei imigranţilor.