Advertisement
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, secretar executiv al PSD Argeş, a declarat că la protestele organizate în Piteşti au participat şi angajaţi de la multinaţionale din judeţ, trimişi special. „Ştiu sigur că unele firme multinaţionale din Argeş au trimis oamenii la proteste. Îmi pare rău de această situaţie, dar este cazul să se ajungă la o înţelegere, să fie linişte, pentru că Guvernul are multe lucruri de făcut şi trebuie să fie lăsat să-şi pună în aplicare programul”, a spus Georgescu. Şi duminică seara s-a protestat în Piteşti, în Piaţa „Vasile Milea”, dar numărul celor care participă la acţiuni scade de la o zi la alta.
Claudiu DIŢA
Advertisement
5 Comentarii
joenegut
Nu mă miră atitudinea retrogradă a unor jurnalişti care scriu în acest ziar, însă ştirea privind declaraţiile primarului Ioan Georgescu de la Mioveni este stupefiantă.
Acest primar uită că prosperitatea oraşului pe care-l administrează se datorează celei mai importante investiţii a unei multinaţionale, Renault în Uzina Dacia, în România?
Păi dacă responsabilii francezi, pe baza declaraţiilor lui Georgescu se decid să plece din Mioveni şi România, cum se mai lamentează periodic jurnaliştii?
Ideea asta absolut antipatriotică şi subiniez anti – românească cu interesele străine ale multinaţionalelor ne poate afecta foarte tare pe toţi.
Georgescu ar fi bine să renunţe la exprimarea anumitor idei politice, dragi unor iresponsabili, dar cu consecinţe dezastruoase pentru orice orientare ideologică.
Valentin
A reapărut joenegut, care nu știe ca performanta unei unități economice o determina piață, nu o declarație sau alta, iar daca Dacia e performanta nu are nevoie de unul ca joenegut s-o apere. Cat a pierdut joenegut bugetele locale pentru ca romanii și-au înscris mașinile la bulgari, cat a pierdut bugetul tarii pentru discriminarea impozitării? Lista ar putea continua. Joenegut in capitalism valoarea marii este determinanta, nu protecții guvernamentale de tot felul. Vrei sa mai continui, nu are rost, se vede cum gândești, ca pe la începutul anilor 90
Valentin
Pardon, e vorba de valoarea marfii
gigi durul
Valentin,esti unul din aia de la PSD care nu da doi bani pe UZINA si care ii dosre in popou daca francezul muta uzina in Maroc.Mai bine v-ati apuca dracu de autostrada si primarul ala,un primar gospdar totusi,va face lobby pe langa partidul corupt sa inceapa constructia autostrazii alea .altfel va fi rau .Joenegut are dreptate.voi va luati de multinationale.Dar multinationalele sunt unicile entitati care respecta drepturile salariale si sporurile aferente salariului primit de angajatul roman .Patronasii romani intaresc din piele si nu respecta nimic.Am impresia ca asta e cheia de va legati d emultinationale.faptul ca aia respecta ce ar trebui sa respecte si miticii damboviteni va da cosmaruri .Voi vreti ca romanul sa munceasca pe bani cat mai putini si fara drepturi.Numai voi sa aveti dreptul la furat si la bogatii cat mai multe
Anonim
Asa este ei cred ca le merge cu multinaționalele ca cu firmele Românești cu șpagă și amenințări sa se ducă unde e locul la pușcărie