Regret experiența neplăcută a elevilor olimpici care au fost oaspeții Inspectoratului Școlar Județean Argeș la Olimpiada națională de engleză! Nu cred că organizatorii au avut intenția de a se face de râs, dimpotrivă, însă lipsa de comunicare, de cunoștințe privind desfășurarea unor evenimente de acest gen a afectat și desfășurarea olimpiadei, și imaginea municipiului nostru, la fel cum ne afectează acum și lipsa de responsabilitate cu care încearcă unii dintre coordonatorii evenimentului să se eschiveze de urmări!
Sunt, deci, nevoit să fac următoarele precizări: 1. Primăria Municipiului Pitești a primit o solicitare de sprijinire în organizarea olimpiadei cu 10 zile înainte de începerea unui eveniment de asemenea amploare! Doar 10 zile înaintea sosirii olimpicilor! În condițiile în care eram în ajunul Simfoniei Lalelelor, un alt eveniment ce a mobilizat și oameni, și resurse complexe! Asta denotă cel puțin lipsă de experiență!
2. În ciuda dezinformărilor, cum că noi, municipalitatea, nu am dorit să ajutăm, am oferit sprijin astfel: cazare pentru elevi la internatul Liceului „Astra” și la orice altă unitate de cazare, acolo unde avem camerele mobilate, utilate, ce pot fi folosite! Liceul cu Program Sportiv Pitești, ca și Centrul de Vaccinare, cerute de ISJ în adresă, nu sunt pregătite pentru a fi folosite: LPS nici măcar nu e dat în folosință, nu aveam cum să cazăm, din scurt, copii acolo!
La Centrul de Vaccinare, aceeași situație, nu aveam cum să reorganizăm Centrul atât de rapid și să investim în câteva zile în mobilier, accesorii, așternuturi, personal etc. Nu am primit niciun telefon, n-am fost căutat pentru a găsi soluții împreună, nu au cerut un parteneriat, s-au mulțumit să trimită o solicitare seacă, foarte târziu! Ne-am oferit sprijinul cu Publitrans, de asemenea, pentru transport gratuit copiiilor în Pitești, însă … n-am mai primit nicio listă cu numele participanților pentru care să oferim gratuitatea! De altfel, doamna inspector general a transmis telefonic directorului de la Servicii Publice că nu vor folosi transportul public, din motive de organizare: activități multe, cu o încărcătură ce nu permite deplasarea cu autobuzul! Am oferit acces gratuit la Zoo Pitești, municipalitatea nu are în subordine alt obiectiv de divertisment sau alt obiectiv cultural sau muzeu!
La Filarmonică, sala a fost cerută, însă, în afara unui parteneriat, care nu ne-a fost solicitat, conform unei hotărâri de consiliu local, nu avem cum oferi gratuitate, fapt ce ar fi trebuit să fie cunoscut de către organizatori, unul dintre ei este și consilier local! Pentru festivitățile din sală, Inspectoratul Școlar Județean a primit o factură de 400 de lei, exact cum au decis consilierii locali! În privința materialelor promoționale solicitate, repet, foarte din scurt, în 13 aprilie am adus din tipografie promoționalele pregătite pentru Simfonia Lalelelor și le-am oferit Inspectoratului, însă n-au mai fost dorite!
3. Oricât ar încerca să motiveze nepriceperea în organizarea unei manifestări naționale de asemenea importanță, cum sunt olimpiadele școlare, nici măcar reprezentanții PNL ai Inspectoratului Școlar și ai Consiliului Local nu pot nega interesul administrației piteștene pentru școală! Am susținut și voi susține necondiționat educația! În ultimul an și jumătate, investițiile făcute în infrastructura școlară, de la școli la cămine și baze sportive, sunt evidențe!
4.Trebuie să remarc faptul că Inspectorul Școlar General, doamna Alina Manea, a fost foarte rezervată în a împărți vina tuturor și, mai ales, primăriei, atitudine care demonstrează că a analizat atent și responsabil activitatea privind organizarea, la Pitești, a olimpiadei!
5. Prin urmare, stimați organizatori vocali pe facebook, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, dacă v-ați fi exprimat public scuzele și nu frustrarea de a nu reuși, era mai decent! Când sunteți și membru în Consiliul Local Pitești, e de două ori mai jenant: o dată că sunteți total nepregătit ca inspector școlar cu atribuții manageriale și, cel mai grav, că demonstrați că nu vă pasă: nici de copii, nici de statutul de gazdă, vă place doar hârjoana politică, pentru că nici politică de calitate nu știți să faceți!Ne declarăm deschiderea pentru orice parteneriat privind organizarea evenimentelor importante pentru Pitești și aștept o propunere onestă de colaborare pentru o ediție viitoare a oricărei manifestări educaționale!
Un Comentariu
Nicoleta
Un bun exemplu despre motivele pentru care un tanar olimpic trebuie sa emigreze. Pitestiul este cel mai bun exemplu…Felicitari administratiei. De rasul curcilor inca odata