Din perspectiva Uniunii Europene noţiunea de soţ, care desemnează o persoană prin căsătorie, este neutră din punct de vedere al genului. Motiv pentru care Curtea de Justiţie a UE obligă România să recunoască căsătoria persoanelor de acelaşi sex, şederea acestora pe teritoriul ei. Iată cum viaţa a făcut din sociologia particulară a familiei o psihologie universală. Astăzi se desfac atât de uşor căsătoriile, încât începi să crezi că este vorba despre contracte de vânzare-cumpărare, nu despre contracte de căsătorie.
Tinerii nu mai ascultă de părinţi şi vor să ia de la viaţă tot ce se poate lua din domeniul plăcerilor. Ce fel de „probleme” agită astăzi lumea? Sunt multe, dar cea a sexualităţii este cea mai „virilă”. Această problemă se manifestă în toate nuanţele posibile de atitudini sufleteşti: optimism, pesimism, radicalism, indiferenţă, dispoziţii temporale. Însă cel care poate privi mai profund la viaţa actuală nu-şi va putea împiedica un sentiment de îngrijorare faţă de aberaţiile sexualităţii. Este vorba despre faptul că oamenii nu le conştientizează cu adevărat. Mai ales că mulţi doresc să reformeze viaţa fără a-i cunoaşte cu adevărat temeliile. Cine vrea să facă prognoze nu are voie să se mulţumească a cunoaşte viaţa numai la suprafaţa ei. El trebuie să o cerceteze în profunzimi. Întreaga viaţă a omului conţine o mare parte din premisele viitorului.
Pe de altă parte, noi ştim că oamenii nu sunt spirite pure, ci fiinţe cu trup şi suflet. Prin urmare, fericirea la care tind ei este mai mult trupească decât sufletească. Iar fericirea trupească influenţează mult viaţa sufletească. Or, problema gravă a societăţii noastre este că slăbiciunile trupeşti subţiază firele de solidaritate familială, iar unele se rup foarte uşor. Ce se întâmplă cu oamenii în propriul mediu familial şi în ambianţa socială, cu amestecul de animozităţi şi dezbinare, de dragoste şi de suspiciuni, e greu de închipuit. Tinerii se pregătesc pentru concubinaj sau celibat. Mai mult, unii dintre ei preferă familii formate din membrii aceluiaşi sex. Cine va fi… mama sau tata este greu de spus. Aceşti tineri trăiesc deja în izolare şi sunt responsabili numai de propriul lor destin. Între zidurile urbane se sugrumă tot ce vine de la natură. Ambientalul nostru este compus dintr-un zid, o cameră, strada, biroul, computerul. Iar alături de locatar stă un alt individ de acelaşi sex. E ameţitor! Ne-am îndepărtat atât de mult de natură, încât nu-i mai recunoaştem nici măcar legile. Cine mai observă azi cu luare-aminte rotirea anotimpurilor? Specialiştii vorbesc deja despre generaţia fără identitate. Un psiholog american a cercetat maladia noului tip uman prin ceea ce el a numit sindromul cutiei de nisip, adică inducţia la scara popoarelor a unor modele de viaţă care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepţia matură a realităţii. Această percepţie este înlocuită de preocuparea excesivă de a face bani şi cultivarea unei sexualităţi deşănţate, excitarea simţurilor până la epuizare. Aşa se produce noua spălare a creierului.
Prin urmare, există mai întâi o disociere lăuntrică, o slăbire a elementului vital care slăbeşte rezistenţa organică. E o perioadă de incubare într-o lume virtuală. Cât timp solidaritatea familială a rezistat, iar armonia interioară a putut ţine piept asalturilor de afară, totul a fost în regulă. Însă când familia s-a dezagregat, au început singurătăţile. Sub desfăşurarea decadenţei familiei trebuie citit procesul actual al destrămării sufleteşti. Numai familia face din copil un embrion de conştiinţă. Nu societatea este cea care îl face om pe copil. Numai în familie toate elementele slujesc întemeierii personalităţii. Fără aportul familiei, individualitatea copilului e camuflată şi făcută după un singur tipar standardizat. El vegetează într-un somn, visând la vremea când va creşte pentru a face ceea ce fac părinţii lui divorţaţi. Toate acestea demonstrează faptul că există un gol în familiile noastre. Între tată şi fiu este un hiatus. Conţinutul acestei relaţii este un document istoric şi de moravuri al unei epoci. Drept care, cum trebuie să privim lumea: după tată sau după fiu?

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio