Mai ţineţi minte? Cu vreo cinci ani în urmă, a făcut ceva vâlvă filmul „Copiii sunt bine-mersi”. O organizaţie ortodoxă a protestat şi a reuşit să împiedice proiecţia lui la Muzeul Ţăranului Român, dar a intervenit Big Brother-ul de la ambasada SUA şi filmul s-a difuzat totuşi.

Despre ce este vorba? Două lesbine „căsătorite” cresc şi educă în condiţii „normale” doi copii, dovedind astfel că „familia” homosexuală Nic şi Jules poate fi fericită. Iată, nu-i o tragedie. Au primit spermă de la un tată – donator şi pot avea şi ele copii, una pe post de „tată” şi alta de „mamă”. Aşadar, şi o „familie” homosexuală poate fi fericită. Concluzia – altminteri subversivă – a filmului este că se poate trăi şi aşa, e ceva normal, nu împotriva naturii, cum susţine Biserica. Altminteri, probleme sunt peste tot, inclusiv la familia heterosexuală, tradiţională. Care, în America, se destramă într-o veselie, rata divorţurilor ajungând la aproape 50 la sută.

Subiectul a revenit la noi în actualitate odată cu proiectul Legii familiei ajuns în Parlament. „Coaliţia pentru familie” a cerut, încă de anul trecut, revizuirea Constituţiei pentru modificarea art. 8, al. 1, în sensul că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe îndatorirea părinţilor de a asigura educaţia şi instruirea copiilor”. De ce au simţit nevoia cele 41 de ONG-uri să se coalizeze şi să ceară modificarea textului? Pentru că, în actuala formă, definiţia familiei sună astfel: „căsătoria liber consimţită între soţi”, fără a se preciza şi sexul.

Bun, bun, dar năpăstuiţii ăştia de soartă n-au şi ei dreptul să se căsătorească? Aşa se întreabă, pe bună dreptate, ideologii de la „corectitudinea politică”. Că, iată, cum vine să sugereze şi filmul cu pricina, minoritatea asta ar trebui să se bucure şi ea de o alternativă legislativă. Este vorba, la urma urmei, de o „boală” care trebuie scoasă de sub incidenţa legii penale (s-a şi scos deja din 2000 din Codul Penal). E vorba de un „dat”, ceva congenital, nu o perversiune, o aberaţie.

Da, în aparenţă, este adevărat ce afirmă noii marxişti ai „corectitudinii politice” care nu mai acuză „exploatarea”, ci „discriminarea”, nu mai sunt pentru demolarea bisericilor, ci a familiei tradiţionale (de văzut „Corectitudinea politică”, Ed. Rost, Buc. 2015). Nu mai ştiu cine – parcă Andrei Pleşu – a definit foarte bine „corectitudinea politică” spunând că nu este altceva decât un decret pe care minoritatea luminată încearcă să-l impună majorităţii ignorante. Concret, marea masă a populaţiei ar trebui să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără emoţie şi să ajungă să creadă că este ceva normal, un lucru obişnuit. Drept care, de aici şi până la legiferarea viciului, ca un comportament perfect normal, nu mai este decât un pas. Pe care încearcă să-l facă „religia” marxistă a noii ordini mondiale. Dar lucrurile sunt întoarse pe dos: păcatul devine lege, iar virtutea – o infracţiune. În numele minorităţii, este discriminată majoritatea, subminând nu doar familia tradiţională, ci şi celelalte valori morale, tradiţionale, creştine. Homosexualitatea, pornografia, pedofilia, incestul, adulterul ar trebui legiferate, prin urmare, ca norme sociale.

La urma urmei, nimic nou sub soare!

Prin anii ’30 ai secolului trecut, ideologii bolşevici încercau să manipuleze masele ca să le inducă un comportament şi o mentalitate comuniste, în scopul creării omului de tip nou. Familia „burgheză” trebuia să fie înlocuită, în organizarea comunistă, cu una modernă. Viaţa individului urma să se topească în comunitate – ca şi proprietatea – silindu-i pe oameni să locuiască în apartamente sau camere comune, împărţindu-şi bucătăriile şi băile, ba chiar şi dormitoarele. Şi, odată cu ele, femeile şi bărbaţii, într-o promiscuitate demnă de un stil de viaţă colectiv. Toate bunurile, inclusiv lenjeria intimă, puteau şi ele să fie împărţite de locatarii care trăiau în locuinţele comune.

Nu fabulez! Dacă nu mă credeţi, luaţi şi citiţi paginile consacrate familiei (338 – 339) din „O istorie culturală a Rusiei” de Orlando Figes (Edit. „Polirom”, Iaşi, Buc. 2018). Mutatis mutandis, sub masca luptei pentru drepturile minorităţilor, actuala propagandă a corectitudinii politice nu-şi propune altceva decât destructurarea familiei. Tehnicile de luptă s-au rafinat, dar s-au şi radicalizat, mergându-se până acolo încât să se ceară sancţionarea organismelor care încearcă să se apere de aberaţiile noii ideologii. Astfel stând lucrurile, dacă tot se va face referendumul în mai, ni se pare binevenită dezbaterea pe tema familiei şi a parteneriatului civil. O rezolvare a problemei homosexualilor, chiar dacă sunt în minoritate, se impune. Este totuşi una reală, nu inventată. Inventată este povestea din fimul „Copiii sunt bine-mersi”, film despre familia postmodernă, menit să reconfigureze conceptul de normalitate şi să-i deturneze sensul. Dacă vedeţi cumva filmul, nu vă lăsaţi păcăliţi. Nu-i decât o minciună din seria celor menite să promoveze revoluţia sexuală cu gay, lesbiene, „familişti”. Doar că nu mai este o revoluţie violentă, de tip leninist, jdanovist, ci una făcută cu… corectitudine politică. Adică un dictat al minorităţii împotriva majorităţii.

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio