Sfârşit de săptămână sub semnul accidentelor şi incidentelor. Astfel, în vreme ce unii şi-au distrus maşinile pe şoselele din Argeş, alţii s-au încăierat în bătătură, prin cârciumi şi au fost gata să se omoare din nimic. Aşa cum se întâmplă tot mai des în judeţ…
Încăierare între fraţi…
Sâmbătă după-amiază, poliţia a fost sesizată că la Schitu Goleşti, satul Furncoşi, s-a iscat o stare conflictuală între două familii de etnie romă. Din verificări a rezultat că fraţii Leonard T., de 49 de ani, şi Daniel L., de 46 de ani, s-au luat la ceartă de la un fleac. Mai exact, unul dintre ei i-a reproşat celuilalt că se mulţumeşte să trăiască din ajutorul social. Trei persoane au ajuns la spital, dar niciuna nu prezenta leziuni. Pentru aplanarea conflictului au intervenit echipaje de poliţişti şi jandarmi, iar în cauză a fost deschis dosar penal.
…Şi între consăteni
O altă stare conflictuală spontană a izbucnit, tot sâmbătă seară, între doi bărbaţi din Albeştii de Muscel. După ce au strâns fânul cosit, George Sorin R., de 36 de ani, şi Mihai T., de 39 de ani, au mers la două localuri din comună şi au băut. Când să treacă la cel de al treilea local, primul dintre ei a zis că nu mai bea şi a plecat spre casă. Considerându-se jignit, amicul său l-a urmărit cu căruţa şi cei doi s-au lovit reciproc în mijlocul drumului. În acest context, George Sorin R. a fost rănit superficial cu un cuţit. Autorul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă.