Un bărbat a fost găsit fără suflare în propria locuinţă şi din primele date se pare că ar fi murit intoxicat cu fum. Cadavrul a fost trimis la medicina legală, pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
Evenimentul a fost anunţat la Poliţia Câmpulung, după ce Nicolae Epure, în vârstă de 50 de ani, din localitate, care lucra la o vulcanizare de la marginea municipiului de la poalele Mateiaşului, a fost descoperit zăcând fără viaţă căzut într-o cameră. Bărbatul locuia singur şi ieri-dimineaţă fratele său a venit să-l viziteze. Când a deschis uşa casei, a constatat că întreaga locuinţă era invadată de un fum gros. Parcă presimţind că s-a întâmplat ceva grav, acesta a deschis uşile şi ferestrele, apoi a intrat să-şi caute fratele. L-a găsit zăcând pe jos într-una dintre camere, fără să dea semne de viaţă. Omul a sunat la 112, iar în scurt timp au apărut poliţişti şi o ambulanţă, însă echipa medicală nu a putut face altceva decât să constate decesul, iar trupul neînsufleţit a fost trimis la morgă pentru autopsiere. Din câte se pare, după ce s-a întors acasă de la muncă, victima a pus o tigaie pe aragaz, ca să-şi încălzească mâncarea. Se presupune că, răpus de oboseală, acesta s-ar fi întins pe pat şi a adormit, timp în care mâncarea s-a ars şi fumul degajat a provocat decesul bărbatului.