- Probleme mari sunt la Câmpulung şi Drăganu
Începând din această săptămână, inspectorii Gărzii de Mediu iau la puricat mai multe firme din judeţ, majoritatea cunoscute cu nereguli legate de autorizări, dar şi cu privire la activitatea desfăşurată. După cum am aflat de la Alexandru Vâjan, comisar-şef la Garda de Mediu Argeş, probleme mari sunt la o fermă de porci din comuna Drăganu, acolo unde patronul încalcă cu bună ştiinţă legea. Din cauza nerespectării normelor cu privire la deversarea deşeurilor, firma pe care o deţine a fost sancţionată şi i-a fost suspendată activitatea. Omul de afaceri continuă să „producă” şi nu pare să fie intimidat nici de procesul penal în care are calitatea de… inculpat.
Nu are bani pentru deşeuri
Într-o situaţie similară se află şi patronul firmei Global ECO Center din Câmpulung. Deşi a fost somat să evacueze deşeurile de pe fosta platformă ARO, omul a găsit scuza perfectă: lipsa banilor. Asta nu îl va ajuta însă în instanţă, acolo unde este judecat într-un dosar penal. Inspectorii spun că au în vizor şi firmele de exploatare forestieră, multe dintre ele amendate pentru lipsa autorizaţiilor de mediu sau nerespectarea autorizaţiilor. Până pe 5 mai, vor fi efectuate controale tematice şi cu privire la trasabilitatea operatorilor economici care pun pe piaţă produse din material lemnos aduse din afara Uniunii Europene. Dacă în ceea ce priveşte agenţii economici este relativ simplu să fie identificaţi vinovaţii, mult mai complicat e cu transportatorii de ocazie care „lucrează” noaptea şi aruncă deşeurile pe câmp. Spre exemplu, am scris în repetate rânduri despre malul Argeşului care s-a umplut de gunoaie (resturi din construcţii în special), asta la scurt timp după ce angajaţii de la „Ape” au făcut curăţenie în zona cu pricina. Din păcate, până când indivizii nu vor fi prinşi în fapt, acest joc de-a şoarecele şi pisica va fi doar în dezavantajul comunităţii.
George OLTEANU
Un Comentariu
Puiu
Sa nu va lasati, domnule Vajan ! Vajaiti niste controale serioase pe la fermele de porci si vitei ca pozele astea din ziar, de la Buzoiesti si Draganu, sunt precis din Franta. Mergeti pe principiul:” tot ce e bun, trebuie distrus”. A disparut el Comtimul ,ce dracu! Mai bine importam decat sa mirosim a balegar. Noi trecem la cresterea animalelor de apartament, inclusiv porci de Guineea, ne dam cu parfum Coco Chanel si sa auzi ce frumos ne chioraie matele. Deseurile de pe platforma ARO pot sa mai astepte, ca mai sunt locuitori care mai au ceva dinti si care nu au contactat toate bolile.