Două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Garda de Intervenţie Topoloveni au acţionat la Beleţi-Negreşti pentru a stinge flăcările care cuprinseseră un garaj construit din panouri sandwich şi OSB placat pe interior cu polistiren. Au ars garajul pe aproximativ 60 mp şi obiectele depozitate în interior, iar flăcările au afectat două autoturisme aflate în garaj. Din verificări a rezultat că incendiul a fost cauzat de scânteile electrice survenite la nişte cabluri conectate prin legături improvizate.
La rândul lor, pompieri de la Detaşamentul Piteşti au intervenit, marţi, la Lunca Corbului, unde izbucnise un incendiu de vegetaţie, iar flăcările s-au extins la un gard şi la o magazie. Au ars magazia pe circa 40 mp, 10 m de gard şi mărăciniş pe 1.300 mp, iar cauza izbucnirii a constituit-o un foc deschis lăsat fără supraveghere. În aceeaşi zi şi pompierii din Costeşti au acţionat la Izvoru, unde o femeie de 71 de ani dăduse foc resturilor vegetale în grădina casei şi a fost cuprinsă de flăcări. Septuagenara, care suferise arsuri pe 15% din suprafaţa corpului, a fost preluată de ambulanţa SMURD şi transportată la spital.
Tot marţi, pompierii de la Garda de Intervenţie Topoloveni au fost solicitaţi să intervină la Călineşti, satul Gorganu, pentru a stinge flăcările izbucnite la o magazie construită din cărămidă. Întrucât focul ameninţa să se propage la casa de locuit, au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Au ars magazia pe vreo 60 mp, tâmplăria de lemn şi tot felul de deşeuri depozitate în interior, iar verificările efectuate după lichidarea incendiului au dovedit că beleaua pornise de la scurtircuitul survenit la un cablu electric defect sau izolat necorespunzător.