Dacă un sociolog ar dori să scrie ceva despre societatea actuală, nu ar putea reţine decât fapte sociale realizate pe mici dimensiuni şi trăite expeditiv, pentru că vremurile noastre nu îngăduie confruntări şi meditaţii prelungite. Totul se face la repezeală, nimic nu mai îngăduie răgazul. Lectura se face grabnic, cărţile se răsfoiesc şi nu se mai recitesc niciodată, din ziare se citesc numai titlurile, articolele se prezintă gândirii numai prin concluzii etc. Internetul este cel care stabileşte ritmul reflecţiilor noastre, iar informaţiile venite pe Google au o rapiditate isterică. Rezultă din acest fel de a fi o siluire a adevărului, de parcă acesta este consacrat de cineva care abia ştie silabisirea. Omul trăieşte într-un mediu informaţional neisprăvit. Iar un astfel de om contribuie la formarea unei atmosfere sociale false. 

Aşa că acela care nu are o cultură consolidată poate fi foarte uşor manipulat, iar mintea lui cunoaşte o vânzoleală instabilă de noţiuni, cu care ar trebui să-şi formeze convingeri şi principii, aşa-zisa gândire ambientală. Iar respectiva gândire este cea mai importantă facultate a vieţii. Numai că această facultate prezintă numeroase nuanţe, având drept scop diferenţierea indivizilor umani. Deci,gândirea ne diferenţiează aşa cum suntem diferenţiaţi de fizionomie. Sunt indivizi care au o gândire rapidă (Crin Antonescu), alţii au o gândire submediocră şi îşi opresc raţionalizarea într-o ostenită încetineală, ca o îngheţare lentă a unui lac adormit (Klaus Iohannis). Mai sunt şi gândiri tumultoase, în care cuvintele se îmbulzesc în gură, scoţând nişte sunete ţicăite (Florin Câţu), dar gândiri cu închegări târzii de înţelesuri (Ludovic Orban). Din perspectiva eficienţei unor asemenea gândiri, avem o gândire încordată adânc, mergând până la înţepenire (Ciolacu), o gândire care abia atinge realitatea, într-o slabă luare de contact (Raluca Turcan). 

Prin urmare, gândirea multora dintre noi şi-a pierdut într-o mare măsură puterea de judecată. De aceea, ea a ajuns să rătăcească din eroare în eroare. Oamenii nu mai reflectează, nu se mai îndoiesc de nimic, ei au păreri schimbătoare şi creatoare de confuzii. Iar internetul, cu viteza lui de revelare, a imprimat gândirii o simplă spontaneitate de contact cu o realitate, şi aceasta virtuală, deprinzând mintea cu vagabondajul ideilor neverificate. Şi astfel, suntem nevoiţi să asistăm la tot felul de absurdităţi. Efectul imediat al unui asemenea tip de gândire este că oamenii devin şablonaţi, gândind în clişee, redundant şi confuz. Ei nu se mai diferenţiază din perspectiva gândirii personale, căci această gândire ajunge să fie un instinct, nu o judecată. Adică o gândire ilogică. Drept care, duşmanul nostru actual este gândirea fără logică. De exemplu, zilele trecute premierul Florin Câţu a declarat că unu la sută dintre români au un salariu de peste trei mii de euro. Iar el a spus aceste vorbe într-o manieră dintre cele mai fireşti, crezând că e logic dacă prezintă ideea respectivă.

Prin urmare, cine vrea să gândească în mod autentic trebuie să măsoare de două ori până ajunge la un cuvânt. Căci numai aşa îşi poate construi gândirea pe două puncte de vedere. 

Aşa că graba în gândire nu mai are vreme să reflecteze de două ori asupra aceleiaşi probleme, iar trepidaţia actuală, care nu permite să se revină asupra paşilor făcuţi odată, duce la o falsă judecată, în care totul se agită şi nimic nu se fixează. Şi, într-adevăr, simplificarea prin gândire este primejdia cea mai mare la ora actuală. O simplificare artificială, voluntară, urmată de acte fără ezitare. De exemplu, dacă un individ e un criminal periculos şi este dintr-o anumită localitate, se presupune că procentul de criminali periculoşi este foarte mare în acea localitate. Sau, mai concret, dacă un român fură în Franţa, francezii cred că toţi românii sunt hoţi. Dacă un individ s-a vaccinat împotriva lui Covid-19 şi moare peste un anumit timp, atunci credem că vaccinul este cauza decesului etc. Toate spaimele noastre sunt create de acest simplism în gândire. Frica noastră apare după astfel de generalizări pripite, pe simplificări grăbite care înlocuiesc o gândire reală.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio