Eu nu am avut niciodată o mare admiraţie pentru gândirea filozofică a chinezilor. Explicaţia? Fiecare încercare de a aplica ceva chinezesc la viaţa mea a fost un eşec: gândirea maoistă, ping-pongul în care am eşuat total, frigăruile de lăcuste vândute pe stradă la Beijing, oribile, turistele din China care se plimbă prin Paris cu o eleganţă apropiată de cea a unui umeraş etc.
Dar nu pot să nu vă spun ce mi s-a întâmplat deunăzi. Am citit o carte despre împăratul chinez Taizong Tang, care a domnit în secolul al VII-lea. Şi care a lăsat câteva gânduri ce m-au perturbat. Cum a putut să spună atunci lucruri care se aplică acum? Exemple…
# Sub influenţa lui Confucius, de la care am învăţat de când eram copil că drumul cel mai lung începe cu un pas, Taizong prezintă virtuţile fondatoare ale politicii: bunăvoinţa, respectul faţă de celălalt, corectitudinea, justiţia, cinstea, curajul. Departe de vicii precum abuzul de putere, cupiditatea, adică setea de bani, aroganţa, moliciunea, nepăsarea… Şi eu care tocmai ascultasem câteva peroraţii ale liderilor noştri politici.
# În arta războiului trebuie să manipulaţi duşmanul înainte de a o face el. Gestiunea riscului nu este un concept modern, iar un conducător responsabil este atent la primejdiile potenţiale chiar în timp de pace. Asta a făcut Fidel Castro timp de o jumătate de secol şi de aceea Cuba este încă plutitoare şi în viaţă. Dar ce viaţă!
# Aşa cum recomandă împăratul Taizong Tang, am fost mereu deosebit de atent la cei aflaţi în jurul marilor şefi politici, care îi influenţau. Îmi aduc aminte despre Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul de justiţie, care, fiindcă a declarat că era întâi român şi pe urmă comunist, a fost arestat, judecat şi executat. Şi reabilitat, dar prea târziu, că murise deja.
# În fine, ultima învăţătură a lui este frugalitatea. Era partizanul unor guverne şi structuri politice reduse. Comparaţia dintre Germania şi Franţa arată că noi în Franţa avem, procentual, mult mai mulţi şefi şi politicieni decât vecinii noştri. Mesajul este că statul poate funcţiona cu mai puţine persoane, dar cu o condiţie: să fie competenţi. Aici l-am abandonat pe Taizong Tang, pentru că eforturile mele de a găsi semne de competenţă în dicţionarele lui Fillon, Hamon şi alţii de aceeaşi categorie au eşuat. Am ghinion.
Alex HOROVEANU
