În weekend este programată etapa cu numărul patru din cadrul ligii a doua de fotbal. Fotbaliştii de la CS Mioveni vor avea o misiune foarte grea în faţa unei echipe incomode, Unirea Tărlungeni, cum însuşi tehnicianul galben-verzilor a caracterizat-o ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. În faţa jurnaliştilor au venit şi doi jucători, Ionuţ Rădescu şi Robert Boboc, care au prefaţat confruntarea ce va avea loc mâine, de la ora 11, pe stadionul din Mioveni.
„Sperăm să trecem cu bine de jocul de sâmbătă şi să legăm trei rezultate pozitive, dacă este să ne gândim la victoria cu Satu-Mare, de acasă, şi punctul scos în deplasare, la Călăraşi. Nu ne aşteaptă un meci uşor. Unirea Tărlungeni este o echipă incomodă, bine organizată, care face o densitate bună în jurul mingii. A pierdut greu la Brăila în etapa a doua şi a avut ocazii mari de a înscrie la 0-0. Trebuie să fim atenţi, pentru că nu ne aşteaptă un meci uşor”, este de părere tehnicianul Mioveniului, Alexandru Pelici.
La rândul lor, cei doi jucători au declarat că speră să obţină toate punctele puse în joc. „Ne aşteaptă un joc destul de dificil la capătul căruia sperăm să avem câştig de cauză. Ne-am pregătit bine săptămâna aceasta şi sperăm să lungim cât mai mult seria rezultatelor pozitive”, a comentat Ionuţ Rădescu. Colegul său Robert Boboc a punctat: „Ne dorim victorii care să ne ajute să urcăm cât mai sus. Sperăm să ne impunem, pentru că întâlnim o echipă foarte bună”.
* Etapa a patra mai programează jocurile: FC Academica Clinceni – Chindia Târgovişte, Foresta Suceava – CS Baloteşti, Metalul Reşiţa – UTA Bătrâna Doamnă, Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare, Luceafărul Oradea – Juventus Bucureşti, CS Afumaţi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timişoara, FC Braşov – Dunărea Călăraşi şi CSM Râmnicu Vâlcea – ACS Berceni.
Monica CRISTEA