Divizionara a doua de fotbal CS Mioveni a obţinut o victorie chinuită în faţa formaţiei Olimpia Satu Mare, într-un joc ce a contat pentru etapa a doua din liga secundă. Golul salvator a venit cu trei minute înainte de ultimul fluier al arbitrului, în urma unei lovituri de la 11 metri. Ayza a fost faultat în careul advers de către Duruş, iar Cosmin Năstăsie l-a învins pe portarul Anca transformând lovitura de la punctul cu var.
În timp ce prima repriză a fost echilibrată, cu ocazii la ambele porţi, mitanul secund a fost dominat de gazde. Rădescu, Ayza, Edi Stoica, Năstăsie, Biceanu, Tomozei, Florescu şi Staicu, unii dintre ei chiar în mai multe rânduri, puteau fructifica ocaziile create, dar au ratat exasperant.
În urma victoriei, CS Mioveni a mai şters din ruşinea primei partide, atunci când a pierdut cu 1-4 în faţa nou-promovatei Juventus Bucureşti. Pentru elevii lui Pelici, urmează un examen foarte dificil, la Călăraşi, sâmbătă, de la ora 11.
„Am întâlnit o echipă cu jucători de calitate, o formaţie cu condiţii extraordinare de Liga I. Am încercat să facem un joc organizat, agresiv şi să jucăm pe contraatac. Echipa adversă nu a avut niciun şut pe poartă”, a spus, după meci, antrenorul Olimpiei, Bogdan Andone.
CS Mioveni: Croitoru – Tomozei (min. 72, Staicu), Vişa, Ionuţ Stoica, Edi Stoica – Boboc, Galan (min. 46, Biceanu) – Rădescu, Florescu (min. 72, Tirică), Ayza – Năstăsie.
Olimpia: Anca Trip – Duruş, Fl. Mureşan, Heil, Iuhas – Onicaş (min. 86, Takacs), Krusz – Vasile Pop (min. 61 Villand), Lukacs (min. 58, Bura), Muntean – Faur.
Liga a II-a, la Digi
Drepturile TV din Liga a II-a au fost vândute de FRF cu aceeaşi sumă ca şi în sezonul trecut, când erau două serii. Câştigătoare a fost RCS & RDS, care a plătit aproximativ 350 mii euro, la fel ca în sezonul trecut. Meciurile au început să fie transmise pe Digi Sport chiar din weekendul trecut. Suma pe care FRF a cedat drepturile TV este una destul de mică, iar aceşti bani urmează a fi împărţiţi la cele 20 de echipe din campionat, fiecărui club revenindu-i câte 17.500 euro.
Monica CRISTEA