În ultimul joc al etapei cu numărul 12 din Liga 2, CS Mioveni a remizat, în deplasare, scor 0-0, cu Petrolul Ploieşti.
Cu câteva absenţe notabile în echipă, galben-verzii au făcut un joc bun, miercuri, în deplasare, şi rămân cu regretul că au plecat doar cu un punct de la Ploieşti. În repriza a doua, argeşenilor le-a fost anulat un gol la o poziţie suspectă de off-side la Eduard Stoica. Însă argeşenii se puteau întoarce fără niciun punct. În minutul 94, Ionuţ Burnea a salvat de pe linia porţii un gol ca şi făcut al gazdelor, fundaşul respingând cu capul o minge trimisă peste zid, din lovitură liberă, de la 81 m central.
Miercuri, Andrei Traşcu, aflat la primul joc oficial al sezonului, a fost accidentat grav, în minutul 21, fiind lovit cu capul în plină figură şi suferind o fractură de piramidă nazală.
Cu punctul obţinut miercuri seară, CS Mioveni a urcat în clasament un loc, până pe 8. În runda următoare, argeşenii vor juca mâine, pe teren propriu, de la ora 11, cu Luceafărul Oradea.
Petrolul Ploieşti: Tordai – Olaru, Ghinga, Cazan, Ţigănaşu (Velisar, min. 32) – Chindriş, Cruceru – Lumu (Popescu, min. 46), Marinescu (cpt.), Ştefănescu – Şaim Tudor (Tamuz, min. 61); Antrenor: Leo Grozavu;
CS Mioveni: Valentin Sima – Alexe, Celea, Burnea, Edi Stoica (cpt.) – Traşcu (Drugă, min. 25), Mârzeanu – Rădescu, Popescu (Ivan, min. 83), Coşereanu – Vali Balint (Năstăsie, min. 85); Antrenor: Iordan Eftimie.