După un parcurs aproape fără greşeală în campionat, divizionara a doua de fotbal CS Mioveni a pierdut confruntarea de luni seara, de pe teren propriu, în faţa echipei FC Braşov. Oaspeţii s-au impus cu 1-0, prin golul marcat de Manole, în minutul 28 al primei reprize.
Galben-verzii au început foarte bine partida, Nilă (min. 3) şi Biceanu (min. 25) ratând oportunităţi foarte bune de a deschide scorul. Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună de cele mai multe ori, oaspeţii au reuşit să marcheze prin Manole, acesta învingându-l pe Popescu cu un şut de la 13 metri.
Mitanul al doilea a fost dominat de gazde, oaspeţii ieşind destul de rar din jumătatea proprie. Nilă, Ayza şi Boboc nu au reuşit să fructifice ocaziile pe care şi le-au creat, astfel că la finalul celor 90 de minute scorul a rămas cel stabilit în prima repriză. După aspectul jocului, poate că un rezultat de egalitate ar fi fost mult mai echitabil. În ciuda eşecului, argeşenii rămân pe ultimul loc al podiumului, cu 28 de puncte, dar nu vor juca runda următoare şi pot fi depăşiţi în clasament de alte grupări. În schimb, argeşenii şi-au programat un amical de lux cu Steaua, sâmbătă, de la ora 12, pe propriul stadion.
CS Mioveni: Popescu, Tirică, Gugu, Vişa, Tomozei (M. Staicu, min. 81), Boboc, Biceanu (Galan, min. 76) – Rădescu, C. Năstăsie, Ayza, Nilă (M. Vintilă, min. 60).
FC Braşov: Fl. Iacob, Băjan, Leca (Poverlovici, min. 64), I. Şerban, Stan, Manole, Munteanu, P. Iacob, I. Popa (Goge, min. 57) – Grigorie (Istrati, min. 76), Sburlea.
„Era echitabil un egal”
După partidă, la conferinţa de presă, antrenorul celor de la CS Mioveni, Alexandru Pelici, a declarat că un rezultat de egalitate ar fi fost unul corect, în condiţiile în care elevii săi şi-au creat o serie de oportunităţi de a marca. „A fost un derbi, dacă vreţi, al campionatului, în acest moment. Întâlneam echipa de pe locul doi, eram conştienţi că va fi un meci greu, în faţa unei formaţii compuse din jucători cu experienţă. Felicit jucătorii pentru modul în care au abordat partida şi pentru ardoarea cu care şi-au dorit să câştige. După ce am fost conduşi, băieţii au alergat după egalare. Ceea ce ne-a lipsit a fost golul şi, din păcate, nu am avut, poate, un dram de şansă la ocaziile pe care ni le-am creat. Era echitabil cel puţin un egal. În a doua repriză am dominat jocul şi am avut câteva situaţii mari de a marca, dar s-a opus bara, s-a opus un jucător pe linia porţii. Putem vorbi despre o lipsă de concentrare la golul primit. Una peste alta, ca şi atitudine, nu am ce să le reproşez. Sincer vă spun, sunt mândru de cei care au intrat pe teren şi de cei care au adus echipa acolo unde este acum. Trebuie să fim uniţi şi vom putea trece peste acest moment delicat. Nu ştiu dacă este binevenită această pauză pentru că noi stăm şi celelalte echipe joacă şi au posibilitatea să facă puncte şi să ne prindă din urmă. Din acest punct de vedere, nu este binevenită această pauză”.
Monica CRISTEA
Foto: Mihai NEACŞU