În Piaţa Ceair din Piteşti există un raion unde se vând, ca pâinea caldă, găini şi cocoşi de ţară, crescuţi în aer liber, tăiaţi, gata jumuliţi şi pârliţi de o familie de fermieri din Suseni.
Păsările numai bune de aruncat în oală ce-şi lasă, în timpul fiertului, grăsimea galbenă ca nişte bănuţi din aur au câştigat, prin calitatea cărnii dată de gust şi aspect, încrederea gospodinelor.
Chiar dacă kilogramul cărnii de pasăre (25 lei) a egalat, în cost, ceafa de porc, amatorii delicioaselor preparate din pasăre (supă, pilaf, ciulama, friptură la cuptor) sunt dispuşi să scoată din buzunar circa 80 de lei pentru a cumpăra o orătanie întreagă, cu toate măruntaiele la purtător (puică de astă-toamnă, gata de ouat) sau un cocoş (de aceeaşi vârstă).
Cumpărătorii fideli au deja „apă în gură” când îndeasă în sacoşe produsul ecologic.