Sâmbătă, de la ora 10, elevii din Topoloveni vor avea prilejul s-o vadă pe viu pe fosta mare campioană la atletism Gabriela Szabo, cu ocazia concursului atletic „Aleargă pentru România” organizat de compania AKTA şi Asociaţia Club Sportiv „Zsolt Gyongyossy”.
Întrecerea are ca scop identificarea viitoarelor stele ale atletismului românesc care să reprezinte România în competiţiile continentale şi mondiale. Vor lua startul elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, din Topoloveni şi localităţile învecinate. Fetele vor alerga pe distanţa de 1000 m, iar băieţii – 1500 m. Copiii care vor fi selecţionaţi vor avea posibilitatea să înceapă pregătirea de specialitate cu antrenorul emerit Zsolt Gyongyossy, cel alături de care Gabriela Szabo a cucerit medaliile olimpice şi mondiale. Zona de start/finish va fi amenajată pe stadionul din Topoloveni, iar participanţii vor avea acces la punctele de hidratare şi de servit fructe şi vor beneficia de securitate şi asistenţă medicală de specialitate.
AKTA va oferi fiecărui participant un pachet constând într-un tricou personalizat, număr de concurs şi medalie de finisher. De asemenea, primii trei clasaţi vor fi răsplătiţi cu premii oferite de AKTA, reprezentând vouchere cu gratuitate la serviciile TV şi de internet pe o perioadă de 12 luni, 6 luni şi respectiv 3 luni.
Monica CRISTEA