
Primarul Mioveniului avertizează cetățenii să folosească apa potabilă cu prudență, deoarece, fără restabilirea rapidă a energiei electrice, Stația de pompare Clucereasa nu va funcționa, afectând alimentarea cu apă a orașului. Rezervele disponibile sunt estimate pentru doar 8 ore!
Mobilizare exemplară, în fața unei zile dificile
Astăzi, orașul argeșean Mioveni a întâmpinat o situație extrem de dificilă din cauza fenomenelor meteo severe
, care au afectat infrastructura locală și au pus în pericol siguranța cetățenilor. După furtuna care a măturat orașul, administrația publică locală a preluat și centralizat toate avariile raportate.În perioada următoare, acestea vor fi analizate și evaluate cu atenție pentru a identifica soluțiile legale necesare pentru remedierea fiecărei probleme.
În diverse zone ale orașului, s-au înregistrat întreruperi în alimentarea cu energie electrică, iar rețeaua aeriană de distribuție (LEA) a suferit avarii în mai multe locuri.
Operatorul de distribuție a fost informat imediat, iar echipele de intervenție lucrează continuu pentru a remedia defecțiunile.
Apel la responsabilitate: utilizați cu prudență apa potabilă în Mioveni!
„Facem un apel către cetățeni să utilizeze cu responsabilitate apa potabilă în următoarele ore! În cazul în care alimentarea cu energie electrică nu va fi restabilită în timp util de către operatorul CEZ, există riscul ca Stația de pompare Clucereasa – care alimentează cu apă Uzina Dacia – să nu mai poată funcționa. Or, în lipsa acestei surse, Uzina Dacia nu mai poate asigura alimentarea cu apă a orașului Mioveni.
În acest moment, rezervele de apă disponibile sunt estimate pentru un interval de aproximativ 8 ore. Vă rugăm să manifestați prudență în ceea ce privește consumul de apă”, este apelul primarului orașului Mioveni, Aurel Costache.
Informații de contact pentru sesizări și intervenții
Pentru sesizări privind situații ce necesită intervenție, locuitorii orașului pot contacta:
- Dispeceratul SEdC Mioveni – 0736.202.067 / 0348.457.102;
- Dispeceratul Primăriei Mioveni funcțional NON-STOP – 0348.455.999 / 0730.444.784.
Primarul Aurel Costache a exprimat mulțumiri tuturor celor care au intervenit cu promptitudine și profesionalism:
- pompierilor,
- Poliției Locale,
- Poliției Române,
- Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență,
- echipelor SEdC și tuturor celorlalte structuri implicate.
Datorită acțiunilor lor rapide și eficiente, efectele furtunii au fost limitate, asigurând astfel siguranța cetățenilor.







































