În ultima perioadă, Distribuţie Oltenia a organizat, în colaborare cu reprezentanţi ai Jandarmeriei, 4.819 acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice în cele şapte judeţe în care operează. Cu acest prilej au fost identificate 547 de situaţii în care au existat suspiciuni de consum ilicit de electricitate. Cele mai multe cazuri, 149, au fost în Dolj, urmate de Olt, 112, Argeş, 103, Teleorman, 83, Mehedinţi, 48, şi Vâlcea, 40. Cele mai puţine, 12 cazuri, au fost în Gorj.
Spre exemplu, azi, efective ale Jandarmeriei Argeş şi specialişti ai distribuitorului de electricitate au acţionat în comunele Băiculeşti şi Merişani. Au fost identificate trei imobile din Merişani branşate ilegal la reţea, fapt pentru care echipele de la Distribuţie Oltenia au dezafectat improvizaţiile, iar jandarmii au întocmit trei dosare penale pentru furt de energie electrică şi conectare ilegală la reţea, pe care le-au înaintat poliţiei pentru continuarea cercetărilor.