La Piteşti sunt câteva treceri de pietoni unde oamenii trebuie să alerge ca să nu-i prindă pe stradă culoarea roşie a semaforului. Una dintre ele se află în zona Complexului II Trivale, iar locatarii solicită administraţiei locale luarea unor măsuri în acest sens.
Probleme în Trivale
„Vă rog frumos să modificaţi timpul de trecere pentru pietonii din cartierul Trivale, Complexul II, unde s-a montat semafor. Cu toţii avem părinţi, unii mai bolnavi, cărora nu le ajung acele 17 secunde. Am văzut un caz care efectiv m-a cutremurat: doi soţi, el paralizat, au ajuns până la jumătatea trecerii. În momentul în care a început să bipăie semaforul, soţia dânsului doar că nu l-a târât pentru a nu fi călcat de maşini” – afirmă Alina Duţă Stoica. Primarul Ionică a fost informat cu privire la această problemă şi spune că a luat în calcul varianta modificării timpului de trecere, iar foarte curând situaţia va fi rezolvată: „Am stabilit cu factorii implicaţi să corelăm timpul de traversare cu realitatea din teren. Acest lucru se va realiza în scurt timp”.
George OLTEANU