În teorie, politicienii argeşeni „cântă” Centenarul Marii Uniri peste tot. În practică, unora parcă le este teamă de acţiune. Cum a fost şi marţi când, la Corbi, s-a desfăşurat o şedinţă comună a consiliilor locale din localitatea argeşeană şi din Baimaclia, raionul Căuşeni, Republica Moldova. În şedinţa solemnă s-a semnat un acord de parteneriat şi înfrăţire, citindu-se şi o declaraţie de unire cu caracter simbolic. La acţiunea gândită de primarul Virgil Baciu au lipsit însă – cum spuneam – oficialii judeţului şi parlamentarii. O acţiune de toată lauda pentru Corbi şi Argeş a fost ignorată de unii oficiali obtuzi şi prea temători de cum vor fi catalogaţi şi, eventual, urmăriţi dacă vor participa la un eveniment unionist! Dacă şi marii bărbaţi de stat din 1918 ar fi stat ca struţii cu capul în nisip, azi probabil mergeam la vamă în Dâmbovicioara spre Braşov, iar de la Corbi se putea zări Ungaria! Iar politicienii noştri ar fi jelit ratarea unui moment istoric prielnic…
Scuze…
Dar, oare, de ce au lipsit de la eveniment oamenii „grei” ai judeţului? Toţi parlamentarii ne-au spus, la unison, că au avut activitate. „Nu puteam lipsi din comisii şi plen, a fost o zi cu program în Parlament. M-a sunat duminică domnul primar Baciu să îmi spună de eveniment, dar i-am spus că dacă era o altă zi, spre finalul săptămânii, puteam participa, altfel nu”, ne-a declarat senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş. La fel ne-a spus şi deputatul PSD Nicolae Georgescu: „Am avut program în Parlament!”. Ştiţi însă ce înseamnă program pentru aleşi? Câteva ore de lucru în zilele de luni, marţi şi miercuri, după care programul se mută… în teritoriu. Nu am auzit să se fi votat ceva foarte important în Parlament încât deputaţii şi senatorii să nu fi putut participa la manifestarea istorică de la Corbi. Prefectul, pe de altă parte, a fost la cârma comandamentului pentru situaţii de urgenţă, fiind preocupat de ninsori şi ger. Cât despre Dan Manu, preşedintele CJ, acesta ne-a spus: „Am fost în cinci comune care au proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II; am vrut să văd cum stăm. Pe de altă parte, pregătim pentru finalul lunii şi o şedinţă în care vom lua o serie de decizii importante. Am cântărit atent şi am zis că e mai important să fiu în cele cinci comune decât la Corbi”. De parcă proiectele respective nu puteau fi evaluate oricând!
Politică
Societatea argeşeană este profund divizată în toate planurile: privaţii se uită urât la bugetari că le-au crescut lefurile, liberalii stau cu bâta la spate pândindu-i pe social-democraţi, dar nu sunt în stare nici să se pună de acord cu celelalte partide din opoziţie; aproape toate instituţiile deconcentrate cu caracter regional au fost stabilite în alte judeţe, şi nu în Argeş, cum se dorea; unii trag hăis, iar alţii cea, aşa că şi marile proiecte de infrastructură din Argeş bat pasul pe loc (autostrada Piteşti-Sibiu, drumul expres Piteşti-Craiova etc.); nici măcar între ei nu se înţeleg „colegii”: în PSD sunt diverse grupări, fiecare cu influenţa ei (una e în jurul lui Dan Manu, alta în jurul lui Şerban Valeca şi Ion Georgescu, o alta în jurul lui Mircea Drăghici); în PNL încă nu a trecut perioada de „fuziune” dintre liberali şi foştii pedelişti, aceştia aruncându-şi încă săgeţi unii altora; mulţi primari nu se înţeleg între ei, dar nici cu şefii judeţului şi cu parlamentarii, aşa că numeroase probleme rămân nerezolvate şi din acest motiv. De unde atâta unire când nici măcar problema transportului de la Piteşti către localităţile limitrofe nu e soluţionată? De unde atâta unire când orgoliile şi interesele personale ale unor neisprăviţi vremelnic puşi în unele funcţii au făcut din Argeş un judeţ oarecare?