Staţiuni cochete, între păduri
Parafrazând versurile unei melodii a lui Daniel Iordăchioaie, în fiecare vară… mă întorc la tine iar şi iar Românie frumoasă… Aşa că în acest concediu am mers în Moldova, pe un traseu lung, obositor, dar splendid.
Asistaţii social, scoşi la muncă
De cum am trecut de „balamucul” de la Bran, unde, ca de obicei, era o aglomeraţie de nedescris chiar şi într-o zi de luni, parcă am trecut în altă lume. N-ai cum să nu rămâi impresionat de faptul că peste tot pământul e muncit în credinţă şi că pretutindeni domneşte curăţenia. Oameni ieşiţi cu mături, motocositoare sau greble făceau ca totul să strălucească. Aveam să aflăm mai târziu că era vorba despre asistaţi social, persoane cărora primăriile le asigură traiul. Oamenii se aflau pe marginea drumului cu veste reflectorizante, iar fiecare făcea câte ceva: unii măturau, alţii dădeau cu coasa sau strângeau bălăriile. Nimeni nu se dădea în lături de la muncă, pentru fiecare se găsea câte ceva de făcut. Şi nu doar într-un sat, ci în majoritatea prin care am trecut.
Locurile de joacă, curate şi sigure
Modernul, detronat de istorie
Am trecut mai departe, prin comunităţi sărace, pe câmpuri nesfârşite cultivate cu floarea-soarelui, porumb şi cartof. Primul popas, Slănic Moldova, este una dintre cele mai frumoase, cochete şi curate staţiuni pe care le-am văzut. Chiar am avut senzaţia că România este undeva la sute de kilometri depărtare. Ascunsă bine în pădurile Bacăului, staţiunea este un adevărat colţ de rai, unde modernul şi vechiul se împletesc de minune pentru a crea amintiri de neuitat. Vechile conace, care arată mai mult a castele din vremurile cu domniţe şi cavaleri, erau în plină restaurare sau deschise pentru cazarea turiştilor.
Am poposit la o vilă cochetă care ascundea, aveam să aflăm, o adevărată filă a istoriei României. Femeia care ne-a întâmpinat ne-a povestit cu mândrie despre secretele acelui loc. Se pare că un doctor ar fi construit-o pentru fata sa bolnavă pe care o aducea la tratament, iar apoi casa a fost folosită de trupele germane în timpul Primului Război Mondial drept comandament al armatei staţionate în zonă. Am mai aflat că însuşi mareşalul Antonescu a stat în vila lor. Aceste informaţii le-am găsit şi la intrarea în imobil, într-o minibroşură pentru turişti.
Poale-n brâu, de la mama lor
Simfonie de arome
Pentru că era vremea prânzului, am ales să mâncăm la un restaurant cu specific din zonă, recomandat tot de doamna drăguţă de la recepţie. La restaurant am fost întâmpinaţi cu tradiţionala pâine cu sare de personalul îmbrăcat în straie populare. Nimic mai frumos şi mai special! Mâncarea a fost „ca la mama acasă”. O simfonie de arome. Aşa că nu ne-am mirat de ce abia am găsit o masă liberă, mai ales că nici preţurile nu erau de speriat.
Staţiunea, un mic Rai
După masă, ne-am plimbat prin parcul uriaş, foarte curat, cu trasee bine delimitate, cu panouri cu hărţi şi cu istoria staţiunii, cu fotografii vechi, care ilustrau evoluţia locurilor, vremea lor de glorie sau declin. Nici cei care nu se puteau desprinde de internet nu aveau de ce să se plângă. În staţiune este wi-fi la liber pentru toată lumea. Însă cum puteam sta pe internet când erau atâtea de văzut?!
Data calendaristică, din flori naturale
Am decis să vizităm izvoarele cu apă minerală şi să străbatem cel mai scurt traseu indicat, numit „300 de scări”. Nimic mai frumos şi mai liniştitor decât să mergi prin pădurile care păreau a nu fi fost vreodată călcate de picior omenesc. Iar în privinţa turiştilor, engleza, franceza, germana sau rusa răsunau de peste tot.
Drumurile, acceptabile
Şoselele nu ne-au dat bătăi de cap, majoritatea fiind asfaltate recent. Nu ne venea să credem că suntem în ţară şi ne întrebam întruna de ce românii noştri pleacă afară pentru „vacanţele de vis”, când însăşi România este un vis, mai ales acolo unde edilii au înţeles că doar prin civilizaţie, dezvoltare şi promovarea obiceiurilor şi a locurilor putem avea şi noi un turism adevărat.
Ioana RADU
